Lulek şi Dilek

Dialog între două personaje mai mult sau mai puţin imaginare pe teme mai mult sau mai puţin culturale

L: Stimate domnule Dilek, cultura de toamnă e mai bogată, se zice în popor. Şi se numără bobocii. Cine toamna munceşte, iarna huzureşte. Ai scăpat vremea – ai scăpat roada. Cum stăm?

D: Să le luăm pe rând, într-un proces sinaptic analitic profesionist. Este vorba bineînţeles despre educaţie şi cultură. Am intuit corect, nu-i aşa? Aşa-i. Păi sigur că da, doar eu şi cultura suntem … cum să spun … uite-aşa, cum să mă exprim … În fine. Ca cu cordonul ombilical. Mulţi prieteni îmi reproşează că cu mine nu se poate discuta decat de astea, mă înţelegi … Păi dacă am învăţat la timp, acum culeg roada, cum s-ar spune. Nu că aş fi în iarna vieţii, dimpotrivă, dar he he … E şi asta o realizare adică, să nu ai barba încă albă, dar să te poţi lăuda fără o falsă modestie că poţi culege roadele elocinţei şi a unei educaţii susţinute … Eu asta le recomand bobocilor de anul intai sau clasa a noua sau chiar a-ntâia. Să se străduiască, să munceasca, că aşa o să aibă tot timpul cuvintele la ei. Că aşa … cu telefonul, ce te faci când rămâi fără baterie? Scapi roada? Eu nu sunt de acord.

L: Observ cu stupefacţie libertatea cu care vă jucaţi cu cuvintele şi aranjarea lor în spaţiu şi timp. Pare că aţi ajuns la o etapă în care regulile nu vi se mai aplică, modul în care alegeţi să vă construiţi fraza depăşeşte conceptul şi în acelaşi timp capătă o semnătură personală. Mă duce cu gândul la evoluţie şi în acelaşi timp îmi răsar în câmpul cognitiv întrebări tulburătoare despre rolul cuvântului în societate. Al cuvântului scris, al celui rostit, al celui răcnit, dar şi a celui sădit în cei care nu au atâta experienţă în manipularea sunetului cu înţeles, ci mai mult a hieroglifelor digitale moderne, ceea ce ţine clar, cu predilecţie, de vizual mai mult decât de auditiv. Lumină versus sunet. Asta e ecuaţia. Cum afectează această descoperire dezvoltarea viitoare a generaţiilor care par să utilizeze din ce în ce mai puţin cuvântul – acest instrument antichizat de comunicare?

D: Cuvântul, dragă, este ceea ce ne deosebeşte de necuvântători. Lipsa cuvântului înseamnă un mileniu irosit, drumul către servitute. O viaţă în slujba bateriei telefonului! Din fericire, este o falsă pistă cea pe care o invoci. O ecuaţie eronată. Pentru că sunetul codat care este cuvântul este însăşi esenţa poporului nostru. Ia-i românului logosul şi e ca şi cum i-ai ars via. Auzi inepţie, lumină versus sunet! O fi fost Timişoara primul oraş luminat electric din Europa, dar te întreb eu pe tine: când te învârţi prin trafic pe la noi vezi mulţi conaţionali aruncând unii în alţii cu emoticoane? Noi ne bazăm pe sunet chiar mai mult decât Enescu, noi suntem un popor fonic! Cacofonic uneori, dar, în fine … Mai lasă-ne pe noi cu lumina. Nu s-au născut încă ăia să ne lumineze pe noi!

Întrebarea este alta: este cultura o ecuaţie de gradul doi cu trei necunoscute sau o integrală monobloc precum coloana infinitului eminescian?

L: Zbaterea spiritului între Ştiinţă şi Artă, încercarea de a le integra pe ambele în armonia vieţii depinde şi de capacitatea individului de a le digera şi asimila în plenitudinea principiilor de la care pleacă teza domniei voastre. Rare sunt spiritele care pot să jongleze astfel cu preceptele, cu însăşi cunoaşterea, şi nu doar cea filozofică ci şi cu cea lumească ce ţine de o abordare frustă, imediată, vădită de această expunere concisă aupra geografiei umanului în absolut şi în particular. E de la sine înţeles că artele sunt cele care polizează simţurile, le întregesc pocesul de finisare a percepţiei, ducând individul mai aproape de perfecţiune. În care dintre arte vă scăldaţi cu mai mare plăcere? Care vă desfată simţurile atât de fine?

D: Sărim de la una la alta şi nu e bine. Vorbim de cultură sau de părţi ale ei? Suntem spirite universale sau de buzunar? Vorbim aici de agricultură în general sau doar de un ogor de păpuşoi? Pentru că în definitiv despre asta e vorba – să nu rămâi o tufă! Şi pentru aceasta este nevoie să dezţelenim continuu mintea şi raţiunea. Cum spune marele Abraham Moles: „Urma lăsată de acest mediu artificial (satul planetar n.a.) în spiritul fiecărui om este ceea ce numim cultură…” Deci cam aia suntem – textura în care îţi ară creierul şi sufletul bătaia de acasă, bătaia din spatele blocului, bătaia din curtea şcolii şi acum şi aia virtuală, ca nu erau de ajuns doar cele fizice. „Termenul de cultură exprimă suma valorilor create de om” (Tudor Vianu). Ori pe noi nu ne interesează conceptul de civilizaţie, că n-avem aşa ceva! Pe noi ne interesează Arta! Nu pentru valoare, nu pentru estetică, nu pentru martorul a ceea ce suntem care îl poate reprezenta arta, nu! Ci pentru evoluţie, pentru antidot, pentru devenire dacă îmi este permis. Iată ce roditoare este discuţia noastră, mi-a venit acum şi adevarata definiţie a artei – în acelaşi timp insecticid pentru buruienile sufletului şi fertilizator pentru spirit. Oare nu ar fi fost mai potrivit să denumiţi fiţuica asta „Foaie pentru minte, inimă şi agricultură” în loc de Insert Cultural?

Chiar, ce e prostia asta cu insert? Promovăm arta românească sub titluri pline de englezisme? Să se mai dea tinerii după noi, că ei au de învăţat de la noi, nu noi de la ei! Păi simplul concept de insert implică un corp străin! Asta ne dorim, poluarea culturii noastre cu tot felul de polenuri străine? Să nu mai încercăm atâta să le facem pe plac iezilor. Scriu ei poezie vie, dar rotaţia culturilor am primit-o de la strămoşi. Şi aşa a apărut pictura, nu cu un filtru pus pe smartphone! Ce, învata oul pe găină?

L: Nu va aprindeţi aşa de tare. Nu este vorba despre a face pe plac nimănui. Dimpotrivă. Vedeţi, unii se ocupă cu creşterea poeziei, alţii cu semănatul cuvintelor. Dar trebuie pregătit bine solul pentru ca oricare dintre ei, în fermecatoarea lor tradiţională ocupaţie, să aibă o şansă de succes. Unii arhivează versuri, alţii îndosariază clipe şi cei mai cinici vânează cuvinte şi le capturează în propoziţii scurte, sălbatice şi muşcătoare. Cei mai răi sunt cei care nu au primit emoticoane. Se apucă să şi le mâzgâlească singuri şi ocupă mult spaţiu. Dar şi ei sunt importanţi, pentru că ne arată, aşa cum bine subliniaţi, că dacă nu rotim culturile nu avem policromie. Ori neuronul se erodează şi orice culoare se face gri, iar ideile se veştejesc. Şi mai trebuie consultaţi şi specialiştii din când în când. Nu trebuie luaţi în seamă, dar trebuie întrebaţi. Ingineri şi cultivatori de teatru, manageri de siloz, cercetători în seminţele absurdului sau în selecţia buruienilor, chiar şi cei care le dau foc. Trebuie atent studiaţi, împunşi, gustaţi. Şi mai ales poezia şi artele vizuale, cu cât sunt mai privite, cu atât cresc mai frumos. Şi toate acestea le încapsulezi (staţi linistit, au toate aprobările) şi le înfigi în mentalul sucevenilor. Dar nu ar fi fost elegant să se numească Ţep cultural.

D: Înteleg, dar nu sunt convins. Sunt pentru inovaţie, dar prin tradiţie. Astfel că am o repulsie naturală la sincronism european. Nu ne-a ieşit niciodată, ce, o să vă iasă vouă? Uite, nu mai bine s-ar numi Albina culturală? Sună mai bine, mai cinstit şi, de ce nu, mai harnic! Pot paria pe viitorul managementului cultural că dacă s-ar numi Albina culturală ar avea opt pagini în loc de patru. Şi ar poleniza mai multe ogoare nelucrate pe care cresc doar flori de câmp. Poate în timp vor fi pline de floarea soarelui. Da, trebuie vorbit la Redacţie. Vor fi încântaţi! Să le spun şi de opt pagini, să avem mai mult loc pentru Dialoguri. Doamne, ce încântaţi vor fi, cum vor monetiza ei această idee când se vor scrie tratate de filosofia culturii pe marginea dialogurilor noastre! Cum va suna lumea la redacţie! Auzi, putem vinde autografe vocale? Hei, de ce s-a facut întuneric? Lulek, unde eşti?