Micul Prinţ

de Antoine de Saint – Exupéry, Regie: Tibor Cári, Dramatizare: Cezara Fantu, Asistent regie: Cezara Fantu, Scenografie și Costume: Alina Dincă-Pușcașu, Light/Video Design: Erős László, Animații: Klementina Nagy, Mișcare scenică: Victoria Bucun, Afiș: Ioana Nicoară, Cu: Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Tamara Ioana Ursache, Voce Micul Prinț: Luca Gabriel Morar, Voce Floare: Ruxandra Ioana Cozmei, Cântec de grup: Ștefania Zamoșteanu, Alessia Ioana Parasca, Damian Mitoceanu  

Spectacol produs în Stagiunea 2021 – 2022. Următoarea reprezentație Joi 17.11.22, Ora 19, Sala TMMVS

“A visual-musical experience” (o experiență vizual-muzicală) este ce și-au propus realizatorii acestui spectacol. O explorare prin muzică a superbului text al lui Saint- Exupéry.

Spectacolul începe dramatic, cu toți actorii în scenă, dispuși în forma unei escadrile aviatice. Frumosul moment de început este o luptă aeriană din al doilea război mondial. Și suntem doborâți. Un pilot doborât în deșert care, în singurătatea izolării, nu caută calea de ieșire pe hartă, ci în interiorul său. Unde îl găsește pe Micul Prinț. Și, ghidat de acesta din poveste în poveste, pilotul nostru vede micimea vieții de om mare, fuga continuă de întrebările esențiale.

Călătoria imaginată de Tibor Cári este prin note muzicale. Personajele din Micul prinț își cântă bucuria, tristețile, frustrările, curiozitățile, ambițiile sau vanitățile și simți tresăriri pe ici pe colo de parcă sufletul ți-e claviatura unui pian pe care se joacă o mână melancolică sau vivace și-ți apasă clape de mult date uitării. Aceasta este calitatea sublimă a textului lui Exupéry, revelată în acest spectacol printr-o mână de pianist. Micul Prinț nu mai este conștiința care ne vorbește, ci cea care ne susură pe teme muzicale și astfel se insinuează mai discret, dar poate mai adânc în conștiință. Precum in text, și în spectacol fiecare se identifică mai bine cu un moment sau altul, dar rar am văzut spectatori ieșiți de la acest spectacol neatinși, vârsta neavând nici o importanță în această afirmație. Nici măcar cei care se feresc de „musicaluri” nu au un argument să nu-și facă timp pentru o vizionare, pentru că acesta nu e un musical. Muzica este un vehicul, dar nu e singurul. Coregrafie continuă, actorie, animație, proiecție, scenografie, comic. Sunt toate acolo pentru a întreține și augmenta continuu spectaculozitatea. Un deliciu pentru copii, un desert pentru adulți. Vor fi bineînțeles întotdeauna oameni cu preocupări serioase care le captează întreaga atenție și întregul timp, dar haideți să nu fim dintre ei. 

Antoine de Saint-Exupéry a fost un renumit pilot și, în 1935 a picat cu avionul în deșert, undeva în Libia, împreună cu mecanicul-navigator André Prévot, într-o încercare de a surclasa recordul de viteză Paris-Saigon. Fără resurse, supraviețuitorii picajului au căzut pradă deshidratării. Ar fi urmat inevitabil moartea dacă nu ar fi fost găsiți în a patra zi de către un beduin, care, aplicându-le un tratament tradițional împotriva deshidratării, i-a smuls morții. În 1943 însă Saint-Exupéry și avionul său dispar într-o misiune de recunoaștere deasupra Mediteranei, în operațiunile aeriene antifasciste ale Free French Air Force.

Pornind de la aceste detalii biografice am interiorizat spectacolul ca pe o superbă metaforă a trecerii. Imagini plastice și frânturi de muzică, evocări din mintea unui muribund împăcat. Retrospecție dojenitoare dar înțelegătoare la viața adultului dintotdeauna, ca umbra unui regret planând asupra timpului pierdut inutil în probleme de om serios. Trenuri luate nici încotro, contabilități inutile, flori lăsate pradă oilor, renunțări ușoare, vanități fruste. Costumele gri ale actorilor, uniforme între civil și militar, mi-au plăcut nespus. Îi uniformizează, transformându-i din oameni în idei. Sunt neutre precum gândurile și, precum acestea, se amestecă și dansează continuu, punând doar accentele necesare de la moment la moment.

Finalul mă emoționează nespus de fiecare dată. Pilotul și copilul, împreună în fața necunoscutului. Saint-Exupéry a avut în mod sigur aceste revelații (sau, pentru cei serioși, halucinații) la hotarul dintre viață și moarte, în deșert, în 1935. Pare că cineva acolo sus a decis să îi acorde un mic răgaz suplimentar să trăiască cu ele, deoarece de murit avea să moară predestinat, exact la fel, prăbușindu-se cu avionul într-un deșert ud de data aceasta. În acest răgaz a scris cea mai mare parte a operei sale, incluzând Micul Prinț.

Mergeți continuu la teatru, mergeți continuu la film, citiți, călătoriți, faceți cât mai mult din ce vă împlinește. Cine știe, din lenea unei seri obosite după muncă puteți renunța la experiența care vă poate schimba viața. Și un Micul Prinț nu se va naște astfel. Nu ar fi păcat?

Dinel Dumitru Teodorescu 13.11.22