Meciul (Aberaţie ficţională)

Echipele intră în teren. Eternul derby Barcelona – Real Madrid. Jucătorii îşi preiau locul în teren. Stadionul vuieşte de cele câteva zeci de mii de suporteri. Deodată se face linişte. Rumoare. Ceva se întâmplă la poarta Barcei.

În sfârşit se anunţă în megafoanele stadionului şi apare şi pe video: doi activişti s-au lipit cu super-glue de poarta de fotbal după ce i-au aruncat portarului în ochi cu suc de roşii. O echipă de medici şi un laborator portabil se deplasează pentru a fi siguri că substanţele care au intrat în ochii portarului Barcelonei (al cărui transfer a costat mai mult decât un tablou de Van Gogh) nu sunt periculoase. Jandarmii prezenţi pentru securitatea meciului au înconjurat zona. Doi dintre ei arestează un membru al echipei tehnice a Barcelonei care încerca să smulgă pe unul dintre activişti de pe bara porţii şi, nereuşind, devenise violent.

Mii de oameni vizualizează live acest moment. Consumatori de bere în recipient metalic, în lumina nocturnă de milioane de wati a unui stadion de capacitate de peste 60.000 locuri, se distrează de minune. Se transmite live cum puştanii ăia lipiţi de barele porţii încearcă să spună ceva. Vânzătorii ambulanţi de crănţănele şi sandwich-uri iubesc ecologia, având deja 20 de minute suplimentare de vânzări record. Şi nici n-a început meciul!

Jucătorii se încălzesc şi se distrează. Unul face probabil o glumă, pentru că strigă ceva râzând spre poartă. Puştiul ecologist către care striga se uită la el blocat. Coechipierii râd, în timp ce un jucător de la echipa adversă se agită şi se apropie ţipând de adversarul glumeţ. Este clar deranjat de ce a spus acesta. Nu e posibil de ştiut dacă au o dispută pe teme ecologiste sau de altă natură, dar tot mai mulţi jucători încep să se agite. Arbitrii intervin. Spiritele se încing. E posibil să se dea cartonaşe de pedeapsă fără să se fi fluierat oficial începutul meciului?

O dilemă care cuprinde tribunele. Şi care, fără ca marele public să ştie, creează o altă criză, pentru că goleşte şi ultimul camion plin cu bere sosit la demisol. Comercianţii sunt disperaţi – cum naiba să păţească aşa o ruşine şi să rămână fără stocuri?!

Şi totuşi: râdem, glumim, dar începem astăzi? Cum o să te creadă nevasta că de data asta ai întârziat pentru că pe bune a început meciul târziu?

Oficiali de la Federaţie încep să se agite nervos. Se vede că a dispărut zâmbetul şi de pe feţele antrenorilor, intraţi şi ei în teren pentru a-şi despărţi jucătorii. Se sfătuiesc cu oficialii şi poliţia. Activiştii încearcă să spună ceva, dar sunt fulgeraţi de priviri dure şi câteva răsteli scurte din partea oficialilor.

Încă zece minute şi ceva se schimbă în aer. Vuietul tribunei creşte, pe teren nu mai vezi nici un zâmbet. Nimeni nu mai are stare. Unul dintre activişti pare concentrat la cât de tare e lipit de bară. Medicii sunt toţi ocupaţi cu portarul, care pare în regulă. O asistentă analizează palma lipită de bară a activistei.

Şi deodată încep huiduielile. Este clar că oficialii se ceartă, iar antrenorii sunt roşii de furie. Au tăbărât cu toţii pe echipele medicale, solicitând, în mod evident, să dezlipească activiştii. Distanţa dintre bare fiind mare, aceştia – se vede din priviri – se simt izolaţi şi e evident că încep să intre în panică.

Scandalul tribunelor a acoperit larma sirenelor. Deodată, prin porţile de la peluză încep sa curgă şiruri şiruri de scutieri în echipament de luptă. Încercuiesc jumătate de teren şi escortează jucătorii şi oficialii către vestiare. Larma devine asurzitoare.

Megafoanele spun ceva, dar nu se aude. Când în sfârşit suporterii fac puţină linişte, organizatorii îi anunţă că meciul este anulat şi va fi reprogramat.

Restul nu a fost deloc ca la muzeu.

Dinel Dumitru Teodorescu 21.11.22 IC17