De ce Insert Cultural

Urmărind materialul de fond al Luanei am început să-mi cristalizez câteva întrebări vis-a-vis de un fenomen de care suntem extrem de interesaţi şi pe care ne tot facem curaj să îl investigăm (şi o vom face à la longue) în Insert Cultural: acela al regenerării urbane. Un concept care se aplică mai ales comunităţilor mici sau zonelor periferice sau moarte economic ale oraşelor mari. În viziunea în care eu personal consider cultura a fi sufletul societăţii, adică acel ceva inefabil care ne motivează, ne cristalizeză doar prin întrebări şi niciodată prin răspunsuri de-a gata spre ce tindem şi mai ales cine suntem. Şi dacă suntem mândri, complexaţi sau de-a dreptul ruşinaţi de ceea ce suntem. Chestia aia greu de definit care dă sens societăţii umane şi care face diferenţa dintre noi şi un muşuroi. 

Să încercăm a zgâria măcar pe ici pe colo suprafaţa acestor concepte. Pentru că atunci cand am decis, mulţi dintre noi cu cărţile pe masă, să rămânem în Suceava, am făcut-o după ce am constatat, după o lungă şi lucidă analiză, că nu ne-am pierdut speranţa. Pentru mine, în plină criză a vârstei mijlocii, această concluzie a fost de-a dreptul uimitoare. De aceea noi ăştia iubim teatrul din Suceava, de aceea iubim Muzeul din Suceava, de aceea iubim Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava, de aceea iubim festivalurile rock, blues, concertele de jazz şi festivalurile şi concertele de muzică clasică, festivalurile de cinema, festivalurile dedicate publicului tânăr, maratoanele şi toate activităţile montane şi, ţineţi-vă bine, festivalurile superhibridizate, precum Zielele Nordului de la Darabani, care fac un ghiveci din toate astea descrise mai sus. Ce mai, ca în viaţă! Că tot vorbim de modele de reagregare urbană. După o lungă perioadă de greaţă am descoperit că, numai prin şi datorită acestor evenimente găsim energia nu numai să ne ridicam din pat dimineaţa, dar, (oarecum cretin uneori, recunosc), chiar să ni se pară nouă înşine (că asta e diferenţa pe care o face cultura ca fenomen exterior pentru viaţa interioara a fiecăruia dintre noi) că ştim ce facem. Şi uneori, când ne ia cu sughiţ de la entuziasm, că ştim şi de ce.

Insert Cultural va continua să cartografieze aceste teritorii culturale pentru că aşa vom cartografia în acelaşi timp spaţiul în care trăim şi sufletul care ne trăieşte. Şi, când am gândit să demarăm şi seria tematică a oraşelor Sucevei (pentru noi Suceava înseamnă întotdeauna judeţul) şi am decis să începem cu Siret, am avut revelaţia că TREBUIE să judecăm şi prin geografie. În sensul că toţi avem complexul periferiei – bucureştenii că nu sunt parizieni, braşovenii că nu sunt berlinezi, sucevenii că nu sunt bucureşteni, siretenii că nu sunt suceveni, rădăuţenii că nu sunt vienezi. Şi de aici piedica dezvoltării noastre: ne scăldăm în borşul nostru tot mai rece şi tot mai diluat cu trecerea timpului. Cine suntem noi în faţa noastră!

Când vom înţelege că Festivalul Birlic nu ar putea fi la fel la Siret, pentru că are parfumul Falticeniului şi CFF nu ar fi la fel nici la Suceava, nici la Karlovy Vary, pentru că a dat parfum Câmpulungului şi acum respiră aerul acestuia, atunci doar cerul va fi limita. Să ieşim din îmbâcseală folosindu-ne de parfumul acestor evenimente, să le creştem, să le şi să ne aerisim continuu şi judeţul Suceava va fi capitala culturii europene. Când studenţii se vor întoarce după studii în Suceava, Siret, Rădăuţi, Câmpulung, Gura Humorului şi Vatra Dornei, atunci vor începe să revină şi cei de-afară. Atunci vom şti că începem să izbândim.

Dinel Dumitru Teodorescu IC19