Credeţi că şi traumele altora pot avea manifestări precum stafiile? Eu cred. Adică o sperietură groaznică a cuiva să lase o energie latentă în urmă, energie care să poată fi simţită de altcineva cu aceeaşi sensibilitate sau, pur şi simplu, de o mare sensibilitate?

Nu vă speriaţi, nu vreau să le fur pâinea specialiştilor în flacăra violet sau în ce spectru o mai fi evoluat ea. Hai, fiţi sinceri, că sigur stiţi ce spun. Să mă explic: uite, de exemplu, noi în liceu, când mergeam în laboratorul de chimie, era invariabil oră de ascultat. Trei odată, fiecare cu tabla lui. Şi, când intrai în laborator, puteai simţi palpabil frica adunată straturi, straturi, de la zeci şi sute de liceeni. Încercai instinctiv să te fereşti să atingi mobila rece placată cu faianţă, de parcă tot corpul se arcuia pentru a nu se atinge de aceste straturi de angoasă. Pe când, la alţi profi, parcă abia aşteptai să te spele de frici cu poveştile lor, cu ora lor. Fiecare are la şcolă materii preferate şi materii pe care ajunge să le urască, dar la vârsta asta cred cu tărie că nici o disciplină nu e mai interesantă sau mai puţin interesantă. Contează doar cum este ea predată.

Ei bine, în verificarea acestei idei ne-am gândit să facem un experiment. Este cu adevărat incompatibilă „generaţia tânără” cu lectura? Sau o fi altceva? Că nu s-o fi terminând literatura în dreptul nostru! Aşa că întrebaţi-vă care erau angoasele noastre instinctive la şcoală? Să nu fii ascultat. Întrebat, scos cu forţa din scorbura ta. Corect? (1) Să îţi poţi învinge frica, iată primul pas. Apoi, dacă eşti dispus să asculţi, să nu te plictiseşti. (2). Să te simţi tot timpul confortabil şi neexpus. (3) Să nu simţi pericolul de a fi judecat, umilit. (4). Şi să nu îţi permiţi să sari calul, cum mai faci uneori la anumite vârste (nu zâmbiţi, că la adolescenţă e cel mai putin grav). (5). Să crezi în autoritatea de specialist a celui din faţa ta (6). Adică că nu vorbeşte bălării. Şi carisma ajută mult în acest sens.

Astfel că, uitaţi cum facem: iei cu tine câţiva actori talentaţi. (Teatrul Municipal Matei Vişniec e un brand ideal.) Iei de la Sibiu nişte texte dramaturgice scrise special pentru publicul tânăr. Adică texte care să îi intereseze pe ei în egală măsură cu părinţii şi profesorii lor. (Textele francofone coontemporane puse la dispoziţie de Editura Lansman, traduse de Diana Nechit şi Andrei C. Şerban, publicate de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi ULBS, precum şi cele ale lui Matei Vişniec, sunt precum aluatul de cozonac). Acestea sunt ingredientele esenţiale. Le amesteci bine. Dar mai e treabă, că nu ne dorim o salată, ci educaţie.

Să zicem că iei actorii noştri talentaţi şi textele noastre contemporane, sensibile şi interesante. Şi te duci cu toate astea să faci evenimente „frumoase” în şcoli. De ziua culturii naţionale, să zicem. Sau de vreo Unire, de vreo înfrăţire sau inaugurare ceva. Vei găsi un amfiteatru plin cu vreo câteva clase, cel mai adesea şi de vârste diferite. Şi un prezidiu elegant, cu toţi profesorii, personal auxiliar, doamna director. Vor fi lăudaţi copiii, şcoala, invitaţii, ocazia, se vor ţine discursuri, se vor face poze. Se va fi „pregătit” ceva cu o elevă picată victimă. (Daca e ceva pe Unire va fi obligatoriu îmbrăcată în costum tradiţional). Cât de plictisit poţi fi ca elev? Hai, un exerciţiu de imaginaţie. Nu e un efort prea mare. Plus că au adus şi fetele din clasele paralele! Un pariu scurt: băieţii se vor holba şi maimuţări pentru a atrage atenţia colegelor sau vor încerca, în urma discursului atractiv al profesorului, să îşi concentreze atenţia pentru a afla mai multe despre proiectele lăudabile ale invitaţilor?

Vedeţi că nu e uşoară treaba asta cu educaţia? Aşa că ce ne-am gândit noi? Divide et Impera. Mergem peste copii la şcoală când sunt singuri şi nu se aşteaptă. Adică mergem numai la o clasă odată. Nu îi amestecăm cu alţii. La ei în clasă, în spaţiul lor, pe teritoriul lor, unde ar trebui să se simtă mai confortabil. Cu profesorul/profesoara lor de curs şi atât. Fără oficialităţi, fără directori şi inspectoare. Şi faci altceva la oră. Păi la aşa bonus eşti în stare să laşi şi tu de la tine şi să asculţi până şi teatru!

Şi nu citit de prof’ ca profu’ sau de coleg ca înecatul. Citit pe roluri, de actori profesionişti şi amatori. Să auzi un text altfel decât ca pe vocea profesorului sau pe cea a plictiselii tărăgănate din capul tău! Să prindă viaţă acolo în faţa ta, să spună ceva, să înţelegi ce spune! Ei bine, ăsta e pariul.

Şi apoi? Apoi ce? Laşi să se aşeze cuvintele în ei. Nu îi agasezi cu întrebări ca la lecţie. Doar vorbeşti cu ei. Din nou, actorii sunt momeala. Pentru majoritatea copiilor şi tinerilor prezenţa unor actori adevăraţi e mai surprinzătoare decât ora de matematică. Dar, spre deosebire de matematică, actorii sunt mai accesibili şi destramă repede barierele. Dacă nu de la prima, la a doua lectură garantat. De la a treia se aud urale pe coridoare când apare echipa. Când văd că revii şi chiar îţi pasă de ei şi nu de pozele de grup pe facebook, te adoptă. Şi, sperăm, înţeleg că treaba asta cu cititul nu numai că nu doare, dar e chiar faină. Şi că poate fi cu totul altfel decât li se toarnă de obicei. 

În acest proiect interpretăm texte de la nivel de clasa 0 până la liceu. Cu cât mai devreme putem arăta că cititul nu este în mod necesar monoton şi plictisitor, cu atât mai bine. Suceava, Osoi, Arbore, Dumbrăveni,  Poieni-Solca, Horodnicul de Jos, Zvoriştea, Pleşeşti, Rădăuţi sunt localităţi în care am ajuns deja. Şi, peste tot, înlocuind festivismul cu conţinut contemporan livrat de profesionişti, pare că funcţionează. Nu ştim câţi literaţi se vor cristaliza în urma spectacolelor lectură, nu ştim cât public de teatru creăm astfel, dar încercăm să spălăm nişte copii de angoasa cititului, eliberare care are potenţial infinit. Cei care citim ştim asta.

De aceea, vă rugăm – citiţi-le copiilor, nu vă pozaţi cu ei! Festivitatea, evenimentul, postarea, afişul, toate vor fi uitate a doua zi, pe când experienţa întâlnirii la clasă cu nişte personaje în carne şi oase, nu. Şi dacă, din orice motiv, nu puteţi sau vă iese foarte prost, atunci chemaţi-ne pe noi. Cum prindem un actor liber vi-l aducem.   

Dinel Dumitru Teodorescu

„Spectacolul lecturii. Lectura ca spectacol.” este un proiect derulat de Asociaţia Un Concept Luna în şcoli partenere.

Insert Cultural este un proiect derulat de Asociaţia Un Concept Luna în mintea dumneavoastră.