Cel mai greu îmi e să scriu despre spectacolele care mă emoţionează, care stârnesc ceva în mine. Poate că e sentimentul de vulnerabilitate. Şi când spun/scriu asta, mă refer la momentul în care deschid această sensibilitate a mea către ceilalţi. Când construcţia spectacolului se împleteşte cu construcţia mea, când povestea lui trece prin filtrul meu, ceva din mine rămâne acolo printre rânduri, ca „o rană deschisă” cum descria George Banu starea actorilor după premieră. Probabil că această nevoie de a-mi proteja rănile îmi face procesul de scriere mai anevoios.

Vulnerabilitatea în faţa a ceea ce te-a luat prin surprindere, a ceea ce a ajuns la tine fără să ceară permisiunea. O intruziune în spaţiul vital, intim. Un deranj esenţial al fiinţei. Practic asta e ce iubesc în teatru. Aceste modificări structurale, aceste procese transformative uneori mai violente, alteori mai discrete. Şi aducerea aminte că suntem vii (vorbesc despre mine şi multiplele personalităţi din dotare, că doar n-o să vă pun cuvinte în gură).

Festivalurile sunt momente în care aceste turbulenţe cresc în intensitate şi în frecvenţă. Festivalul de teatru de la Suceava a început şi a început bine. Între bucuria întâlnirilor, emoţiile generate de expoziţii, de premiera spectacolului Livada şi decantarea, metabolizarea acestora, rămâne puţin timp spre deloc pentru orice altceva. Dar cum am mai spus-o, bucuria împărtăşită se multiplică, aşa că paginile Insertului în festival sunt şi o invitaţie la descoperire, întâlnire şi nu în ultimul rând la o comuniune întru artă.

Livada

„Fiecare dintre noi are livada sa de vișini, iar cineva va încerca să o distrugă.”Slava Sambriș

Totul este de vânzare. Fiecare lucru are un preţ. O etichetă legată cu şnur. Un preţ mai mare sau mai mic, uneori un preţ fix (240 de rublişoare, o sumă care traversează timpurile), alteori o viaţă de om. Lucrurile au valoarea pe care le-o dăm. Livada este acolo sau aici, dar este şi în noi. Este tot ce visăm, chiar şi atunci când visul ne îngroapă. Este un ideal. O piatră de temelie. Un început sau un sfârşit. Un sfârşit şi un nou început. Sfârşitul unei epoci şi începutul uneia noi. O călătorie. O căutare. Descoperiri. Aduceri aminte şi relaţionări proaspete. O cercetare filosofică dar mai ales emoţională. O întâlnire cu noi prin umanitatea personajelor, respectându-le şi lor dreptul la viaţă, dreptul la propria poveste. Spectacolul Livada este toate aceste lucruri la un loc şi ceva mai mult. O viziune proaspătă şi onestă în descoperirea textului. O reprezentare delicată şi puternică în acelaşi timp a situaţiilor, a contextelor, a oamenilor. Vorbim de o epocă, dar epoca se vede cel mai bine prin oameni, prin umanitatea lor, prin capacitatea lor de a se raporta la timpul şi viaţa lor.

O Ranevskaya în care lupta dintre forţa sentimentului contrabalansează sensibilitatea acestuia, în care conştiinţa propriei vieţi decupează cu demnitatea suferinţei, cu forţa ultimei speranţe nenorocirea supremă. O Varia martora eternă a suferinţei, întruchipare a suferinţei fără speranţă, a resemnării, a spiritului de sacrificiu, a altruismului, a iubirii cu toate nuanţele ei, a destinului neîmplinit. O Ania inocentă şi alintată, obosită de timpul pe care îl lasă în urmă, dar prea puţin atinsă de el, care se aruncă cu entuziasmul şi plăcerea viscerală de a-l devora, în acest timp nou care-i e mai aproape. O Duniaşa naivă şi influenţabilă care urmăreşte un vis cu determinarea absolutului. O Charlotta ca o pasăre rănită care caută evadarea din singurătate.

Un univers vizual în care privirea caută neobosită, cu curiozitatea şi hotărârea copilului care ştie că acolo sunt comori în fiecare colţ.

Sunt doar câteva elemente pe care timpul şi spaţiul, elemente neiertătoare, îmi permit să vi le destăinui acum.

Slava Sambriş este un regizor a cărui sensibilitate şi atenţie la detaliu crează un univers extrem de ofertant, cu o forţă născută din autenticitatea sentimenturlui şi cercetării artistice. Slava Sambriş produce turbulenţe, permeabilizează stratul protector al spectatorului cu delicateţea şi intensitatea emoţională unei zbateri de aripă.

Livada, după „Livada de vişini” de A.P. Cehov. Regia: Slava Sambriș. Scenografia: Răzvan Bordoș. Costume: Diana Nistor. Univers sonor: Dumitru Seretinean. Lighting design: Costi Baciu. Video design: Mihai Nistor. Distribuția: Ranevskaya – Cristina Florea, Lopahin – Alexandru Marin, Gaev – Răzvan Bănuț, Varia – Clara Popadiuc, Trofimov – Iulian Burciu, Ania – Diana Lazăr, Semionov Pișcik – Horia Andrei Butnaru, Epihodov – Cosmin Panaite, Duniașa – Delu Lucaci, Charlotta – Maria Teișanu, Iașa – Bogdan Amurăriței, Figurație – Mihai Ciobanu, Firs – Emil Coșeru – actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași. Producţie a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava