Cui îi place Clujul?
Atât v-am bătut capul cu festivalurile și de ce sunt ele bune pentru comunitate, că am auzit câteva căscaturi din public. Știu eu cine sunt, nu îi numesc aici. Dar să știe că știu. Ei bine, se pare că ați acumulat teorie destul de bine și sunteți pregătiți de practică.
Vara la Suceava începe cu Festivalul de teatru. A fost. Cine l-a ratat va trebui să intre în restanțe. Nu facem public shaming, că se știu ei. Și știu că îi știu. Deci trecem mai departe, dar să se teamă. Nci nu vreau să ne împărțim pe triburi, că nu e constructiv. Nu vreau să aud că vă place Clujul, dar nu vă place Bucureștiul, că vă place filmul, dar nu vă place pictura. Să ne concentrăm. Dacă ne place să mâncăm, să ne placă și să mestecăm.
Dar să nu divagăm. Că suntem pe treabă. Astfel, pentru cei care vor sa fugă cât mai departe, Bienala Art Encounters e în desfășurare la Timișoara. Artă contemporană, peste tot ce are de oferit Timișoara anul acesta. Și a început TIFF! Știți, festivalul ăla de primă mână, care ne arată că putem fi de talie europeană, cel mai cel din România? Pe cinematografie? La Cluj? Haide, că vă place Clujul. Cei care lucrați full-time nu mai suspinați. Mergeți în week-end. Dacă puteți rupe vineri liber, e o zi în plus și-l faceți prelungit. Câștigul vostru! Dar vă mișcați, pentru că Duminică 18 Iunie e ultima zi de festival.
An de an toți ne promitem că de la anul … Și anii tot trec, dar noi tot nu începem să trăim. Până prindem rădăcini și nu mai ridicăm privirea din pământ. Viața, sufletul, psihicul și potențialul copiilor noștri noi le facem, în mare parte. Și nu cu meditații sau cu sesiuni de terapie, ci cu puțin timp de calitate petrecut împreună. Adică puțină fericire. Pe care, am învățat târziu și cu mare efort, festivalurile ți-o pot furniza mai bine decât zece zile de vacanță. (Cu odihma e un alt subiect.)
Așa că, urcați-vă în mașină sau tren și mergeți să vedeți un film. La Cluj. Asta da aroganță! Deja vă simțiți mai bine, nu? Poate vă întâlniți și cu Cătălin Mîndru, că e dus în calitate de vedetă suceveană la TIFF. Vedeți, v-am făcut și intrarea. Hai, că nu mai aveți nici o scuză!
Dinel Dumitru Teodorescu