10 pentru FILM la TIFF, 2023 (Luana Popa, un interviu cu Cătălin Ştefan Mîndru)

Anul acesta actorulMîndru Cătălin Ştefan de la Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava a fost selectat în programul 10 pentru film, un program susținut de TIFF (Festivalul Internațional de Film Translivania), program ce își propune să promoveze actori profesioniști în industria cinematografică. Networking adică. De cel mai profesionist fel. Actorii au fost propuși și selectați de un grup de profesioniști din teatru și film: Tudor Giurgiu (regizor și producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și directorii de casting Domnica Cîrciumaru și Florentina Bratfanov, editorul portalului LiterNet Răzvan Penescu și Ileana Cecanu, director de comunicare și distribuție de film și una dintre coordonatoarele programului.

Când e vorba de Mîndru Cătălin Ştefan e foarte greu să faci o distincţie clară între viaţa personală şi viaţa profesională. Pentru că face parte din categoria aia foarte specială de oameni care iubesc ceea ce fac şi nu se pot opri. Dacă nu lucrează la ceva, cu siguranţă pregăteşte ceva, imaginează ceva şi modul în care poate să mai atragă nişte forţe pentru ceva-ul lui. Şi contaminează cu entuziasm, cu energie. E un om mare care iubeşte să (se) joace, şi (se) joacă cu seriozitatea de care doar un copil e capabil.

Luana Popa: Ce forţe te-au aruncat în lumea teatrului?

Mîndru Cătălin Ştefan: Iași. 1999. Oamenii se pregătesc pentru marea eclipsă și pentru sfârșitul lumii. Pentru mine destinul se pare că avea alte planuri. Multe scări către un curs de chitară. În capul scărilor, de fiecare dată, o plăcuță, Teatrul Studențesc Ludic. Oare ce se întâmplă acolo? Aceleași scări, un anunț, Preselecție. Am urcat și trenul a pornit! Nu aveam nicio idee unde avea să ducă călătoria asta, dar eram foarte fericit! Aurel Luca. Primul regizor care a avut încredere în mine, care m-a încurajat să pornesc pe acest drum. Mulțumesc mult pentru tot, domunule Aurel Luca! Primul rol m-a adus alături de Bobo Burlăcianu. Ion Băieșu, Cine sapă groapa altuia. Au urmat multe roluri, festivaluri și întâlnirea cu iubita mea soție Nora. De atunci suntem împreună în călătoria asta prin viață! Și e atât de bine! Amintiri pentru totdeauna. Eram foarte fericit! Băiețelul introvertit, de la care smulgeai cuvintele cu cleștele, își urma cu maximă dedicare pasiunea. Asta în timp ce studiam la Universitatea Petre Andrei Iași, Facultatea de economie, Finanțe contabilitate. Călătoria continuă și trenul…tu tu tu, tu tu tu, tu tu tu…Părinții mei m-au iubit și mă iubesc enorm, și m-au susținut în tot ce am făcut! Le mulțumesc din suflet, îi iubesc și îi respect. A contat foarte mult pentru mine și mă consider norocos. A propos de noroc, nu am jucat niciodată la Loto, dar în schimb sunt norocos să am prieteni foarte buni care mi-au fost alături în tot ce am făcut! Roxana, Dragoș, Ramona și Andrei, vă iubesc! Ca să le mulțumesc pentru tot, cred că voi scrie la un moment dat despre minunata aventură în care am pornit împreună și care continuă. Așa. Revenind. Într-o seară, după un spectacol la Teatrul Studențesc Ludic (Ursul, de A.P. Cehov, regia Aurel Luca), cineva mă întreabă dacă nu vreau să fac teatru profesionist.  Nu mă gândisem niciodată la asta. Urma să fiu economist, sau contabil, sau ceva… Asta a fost întâlnirea cu Doru Aftanasiu, actor la Teatrul Național Vasile Alexandri Iași. Nu m-am gândit foarte mult și… schimbare de macaz. Mulțumesc mult pentru tot, Doru. În decizia asta a avut un rol foarte important Nora, soția mea, căreia îi mulțumesc enorm pentru înțelegere și pentru dragostea pe care mi-o poartă. Te iubesc! Și, am plecat! Universitatea de arte Târgu Mureș, Teatru 74, Teatrul pentru copii și tineret Ariel, Teatrul Național Târgu Mureș. Teatru FiX Iași. Din 2016 am urcat în trenul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, alături de oameni la care țin foarte mult! Când am urcat în trenul ăsta, veneam din spațiul independent și duceam oarecum dorul acelei lumi. Norocul mi-a surâs și de data asta și i-am întâlnit pe Luana Popa și Dinel Teodorescu, Asociația Un Concept Luna, întâlnire care m-a ajutat enorm în noua călătorie suceveană. Și, da, sunt foarte fericit. Șansa de a fi înconjurat de oameni care mă iubesc, care cred în mine și care mă susțin necondiționat. Am avut șansa asta, în toată călătoria de care v-am povestit! Și e atât de bine! Cam așa a fost până acum! Marea eclipsă a avut loc, dar sfârșitul lumii se pare că s-a mai amânat puțin. Călătoria continuă!

L.P.: Mîndru Cătălin Ştefan, eşti un personaj?

M.C.Ş.: Citești, îți imaginezi, asculți ce ți se propune, dacă ți se propune, propui și tu, te joci, creezi frame cu frame o nouă viață, un nou univers, le pui cap la cap, și paf! A apărut! Și pe urmă te bucuri de el! Bine, eu când mă uit în oglindă nu văd nici un personaj, mă văd pe mine în diferite situații. În rest, la cafea sau la bere, nu sunt niciun personaj. Sau poate că sunt? Cine poate ști? Eu mă bucur de fiecare dată când tu reușești să simți ceva atunci când sunt în preajama ta. Te bucuri, te emoționezi, te întristezi, mă urăști, mă iubești, înseamnă că am ajuns la tine. Și asta e tot ce contează. Dacă a fost personajul, sau dacă am fost eu, habar n-am. Și dacă am fost amândoi? Nu mă mai iubești la fel de mult? Eu cred că da, pentru că revii să mă vezi.

L.P.: Două lucruri esenţiale pe care i le-ai spune lui Mîndru, cel proaspăt absolvent al Facultăţii de Teatru?

M.C.Ş.:Guriță, ai grijă, să nu te prindă binele nepregătit. Nicu Mihoc. Un om căruia îi datorez enorm pentru ceea ce sunt azi. Mulțumesc mult Nicu.

Trebuie să ai răbdare, să înțelegi și să le pui cap la cap. Ascultă, gândește-te, și pe urmă…

L.P.: Cel mai mare obstacol pe care a trebuit să-l depăşeşti în carieră?

M.C.Ş.: Micile momente de derută ale unui început de spectacol, în care nu ai nicio idee de unde să începi, în care ai senzația că nu te inspiră nimic, și că în fața ochilor nu se întrezărește nicio altă lume, niciun personaj, niciun rol. Savurezi o cafea, inspiri, privești cerul, privești lumea din jurul tău, îți asculți gândurile, și îți dai seama că de fapt totul era acolo. Trebuia doar să asculți. Dar pentru asta trebuie să îți acorzi timp. E atât de bine și de folositor să oprești din când în când timpul! Mai e și partea materială. A fost destul de greu la începutul acestei călatorii, dar am avut lângă mine oameni care m-au ajutat pentru că au crezut în mine.

L.P.: Care e acum „lupta şi chinul vieţii tale”?

M.C.Ş.: Să nu-l pierd pe băiețelul ăla care a pornit timid în toată călătoria asta. Să rămân eu. Să mă redescopăr. Să mă reinventez. Să mă bucur. Să ajut. Să nu uit să dau înapoi din tot ce am primit.

L.P.: Cel mai optimist gând al tău în legătură cu teatrul? Dar cel mai pesimist?

M.C.Ş.: Puterea, sinceritatea, farmecul și magia îl fac să fie de neoprit. Uneori, mai reușesc unii să-l încetinească. Dar de fiecare dată are forța să convingă și să meargă mai departe.

Cel mai pesimist e de fapt un coșmar în care nimeni nu mai crede în teatru. Spectatori, creatori de teatru, nimeni. Ăla ar fi singurul moment în care trenul ăsta s-ar opri sau ar putea fi oprit. Dar e doar un coșmar. Te trezești și mergi mai departe. Și e atât de bine!

L.P.: Unde se întâlneşte teatrul cu filmul?

M.C.Ş.: Cred că punctul de întâlnire este în naturalețe și în firesc. Mult căutatul firesc. Atât în teatru, cât mai ales în film. În imagini și în creații care se bazează tot mai mult pe tehnologie. Gândirea și construcția filmică, sunt tot mai prezente în creațiile teatrale. Spectacole de teatru despre care putem spune că sunt filmice, atât în construcția regizorală, scenografică sau actoricească cât și în cea dramaturgică. Sigur că sunt două entități diferite, dar în virtutea evoluției tehnologice, trăsăturile comune ale teatrului și filmului sunt tot mai evindente și cu inteligență puse în practică de ambele părți. În contextul actual, îmbinarea celor două lumi nu poate fi decât firească și benefică actului artistic.

L.P.: Cu ce personaj vrei să-ţi dai întâlnire în următorii 5 ani?

M.C.Ş.: Nu mi-am concretizat niciodată o listă de personaje pe mi-aș dori să le întâlnesc. Mă bucur de fiecare întâlnire. De frumusețea, noutatea și de farmecul fiecărei întâlniri în parte. Bine, dorințe sunt multe, dar cum numești una dintre ele, îți dai seama că nu e cea adevărată. Și tot așa. Mai degrabă, am o așa zisă listă cu oameni pe care mi-aș dori să-i întâlnesc. Regizori de teatru, regizori de film, dramaturgi, scenografi, coregrafi. Genul de întâlniri pe care ar trebui să le aibă orice actor. Sau cel puțin să viseze la ele. Se întâmplă rar. Dar când e să se întâmple, e minunat.

L.P.: Ce rol mai are treatrul în ziua de azi? Dar filmul?

M.C.Ş.: Ambele sunt pansamente pentru suflet. Atât de necesare omului prin construcția lui. Venim la teatru, sau la film, și acoperim cu pansamentele astea neliniști, neîmpliniri, ratări, plecări sau retrăim momente de bucurie, de dragoste, unele poate uitate din neatenție. Atât teatrul cât și filmul creează emoții, transmit stări și gânduri care ne ajută să ne reamintim de noi, să ne redescoperim, să ne reinventăm, să ne amintim să fim oameni cu noi și cu ceilalți. Un spectacol de teatru sau un film ne ajută să ne detașăm și să privim lumea în detalii pe care, de cele mai multe ori, în cotidian, le ratăm. Provoacă întrebări pe care tu, ca spectator, nu ai avut curaj sau nici măcar nu te-ai gândit să le formulezi în gândurile tale. Întrebări ce pot naște răspunsuri atât de necesare pentru a merge mai departe. Prin ceea ce exprimă și transmit, atât teatrul cât și filmul, reprezintă o forță de temut în calea ignoranței și a nepăsării.

L.P.: Comedie sau dramă?

M.C.Ş.: Cred foarte mult în îmbinarea celor două. Orice dramă trebuie să conțină și puțin comic, la fel cum orice comedie trebuie presărată cu elemente dramatice care ulterior pot amplifica comicul. Comedie sau dramă? Dramă sau comedie? Primesc cu bucurie fiecare provocare. Unii spun că sunt actor de comedie. Poate. Nu zic nu. Dar e bun Mîndru și pe dramă. Vă garantez.

L.P.: Spectacole mari sau spectacole mici?

M.C.Ş.: Mari sau mici, cred că sunt doar ca întindere. Fiecare spectacol e valoros în felul său prin ceea ce exprimă și redă publicului. Din punctul meu de vedere sunt spectacole ample prin construcție și scenografie și spectacole cu o pondere scenografică redusă. În ambele cazuri e provocator. În prima situație provocarea e să nu te înghită ca actor tot ce e în jurul tău, iar în a doua situație cred că e și mai provocator, pentru că acolo ești doar tu și publicul. Singura ta șansă e să fii adevărat și sincer.

L.P.: Cum crezi că te vede publicul?

M.C.Ş.: Cred că publicul vede un actor dedicat în totalitate în ceea ce face, un actor care le răspunde de fiecare dată cu plăcere la întrebări, un actor care le oferă un zâmbet și o îmbrățișare atunci când au nevoie, un actor în preajma căruia se simt bine. Sper.

L.P.: Dacă ai avea o baghetă magică, care ar fi primul lucru pe care l-ai schimba?

M.C.Ş.: Aș schimba destinul unor oameni. Aș întoarce oameni foarte dragi mie, care din păcate au plecat prea repede dintre noi. Tata, pentru care eu… Și unchiul Viorel. Și mătușa Silvia. Și Carmen. Carmen Veronica Steiciuc. Îmi este foarte dor de ei. Există bagheta asta magică? Mamă, cum ar fi?

L.P.: Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?

M.C.Ş.: De curând. A fost prima dată când am refuzat sau mai bine zis am solicitat să ies dintr-un spectacol la care începusem să lucrăm la teatru. Nu am mai facut asta până acum și probabil de asta nici nu am reușit să gestionez situația rațional. Sper că nu am rănit pe nimeni și, dacă am  făcut-o, îmi pare foarte rău. Nu asta a fost intenția mea. Decizia nu a avut legătură cu spectacolul în sine. Doar că eu ajunsesem la un grad de oboseală în care nu mă mai recunoșteam. Nu mai eram eu. Singura mea soluție a fost să spun Stop! Sau, mai bine zis, Pauză. Pentru asta mulțumesc tuturor pentru înțelegere. Mi-a folosit mult perioada asta, am revenit în circuit și mergem mai departe. Călătoria continuă!

L.P.: Un sfat bun pentru tine?

M.C.Ş.: Inspiră, zâmbește și nu uita să expiri.