neQlangereala 10.01.23 IC22
FABULINUS
Începuturile sunt grele. Începuturile de an şi ele. Un amestec de teamă pentru ce urmează, cu puţină nostalgie, cu oboseli acumulate care nu s-au resetat când ceasul a bătut ora 12, cu un strop de speranţă pe care căutăm să-l hrănim ca mai apoi să ne fie combustibil pentru luptele de zi cu zi. Când lucrurile sunt gri, când vremea e urâtă, când ştirile nu devin mai îmbucurătoare, trebuie să găsim în noi şi în ceilalţi scânteia care să ne pornească motoarele.
Pentru mine, una dintre bucuriile din care ne putem împărtăşi împreună (pentru că se ştie bucuria împărtăşită ţine mai mult de cald) este existenţa şi activitatea fabuloşilor de la Fabulinus, Teatrul Studenţesc Fabulinus Suceava. De ce? Pentru că sunt pasionaţi, entuziaşti, proaspeţi, sinceri, dedicaţi, pentru că par a avea ceea profesioniştii uneori pierd, bucuria şi motivaţia. Pentru că propun subiecte şi produse culturale relevante şi variate, pentru că sunt ancoraţi în realitatea comunităţii, pentru că se iau în serios. Pentru că au echipă de oameni deschişi şi entuziaşti care vor să facă lucrurile să meargă, să coaguleze nişte comunităţi. Pentru că sunt un pol stabil al culturii în zonă. Pentru că înţeleg că importanţa teatrului, a artei la nivel individual, dar şi ca activator social. O demonstrează prin spectacolele produse. Spectacole cu un discurs artistic şi social relevant pentru ei ca tineri actori şi reprezentanţi a unei generaţii, pentru fiecare dintre noi la nivel personal, dar şi la nivel holistic ca societate.
Anul 2023 începe cu premiera spectacolului QLANGEREALĂ de George Cocoș, regia Cosmin Panaite, un spectacol cu şi despre tineri, despre care vom povesti într-un număr viitor, nu de alta, dar nu l-am văzut încă. Dar e un moment bun să revizitez (chiar şi pe scurt) spectacolele din ultimii ani ale Teatrului Studenţesc Fabulinus, fiecare dintre ele având câte ceva special care a rămas cu mine. Pornind de la Pisica verde, continuând cu Cosmic, Ţîba, Baba Oarba, Autoportret şi încheind cu Love me Tinder, spectacolele regizate de Cosmin Panaite, aduc mereu un ceva nou, proaspăt, atât la nivel artistic cât şi la nivel de relaţionare şi înţelegere umană.
Pisica verde de Elize Wilk ne lasă să privim în vieţile unor adolescenţi care-şi trăiesc singurătatea, fricile şi nevoia de a aparţine şi a fi iubit, să înţelegem şi să empatizăm cu problemele lor, fricile, întrebările şi tăcerile, bravadele, să-i vedem încercând să gestioneze dramele şi să plecăm cu întrebările proprii, căutând răspunsuri în noi şi în ceilalţi.
Cosmic a fost construit dintr-o înlănțuire de poezii sau fragmente de poezii, scrise de liceeni ai Colegiului Național Petru Rareş din Suceava, membri ai Clubului de poezie „Light of Ink”, coordonat de profesorul Gheorghe Cîrstian. Un spectacol neconvenţional într-un spaţiu neconvenţional – Planetariul USV, care rămâne o experienţă de neuitat, o experienţă în care poezia deschide un întreg univers în interiorul fiinţei, un univers care o dată descoperit continuă să-şi ceară porţia esenţială de poezie.
Ţîba, dupa câteva „șcene” de William Shakespeare e întruchiparea lui haz de necaz, într-o lume în care teatrul românesc se zbate încă între căutarea autenticităţii, a valorii, a ideii şi constrângerea lui ce vinde, lui ce place publicului larg. Îmbină cu succes comicul, satira, ironia cu reflecţia. Oferă publicului o analiză lucidă a lumii teatrului livrată cu un umor pe alocuri inocent, pe alocuri ţintit tăios, care reuşeşte să te facă să zâmbeşti sau să râzi din toată inima şi în acelaşi timp să-ţi rămână întrebările, semnalele de alarmă şi căutările despre ce mai înseamnă astăzi teatrul.
Baba Oarba este o punere în scenă a piesei de teatru Jocuri în curtea din spate scrisă în 1993, de Edna Mazya, regia Cosmin Panaite. Un spectacol dur, solicitant, zguduitor, în care regizorul a folosit extrem de eficient talentul şi capacitatea de expresie a tinerilor actori. Una dintre cele mai bune montări pe care le-am văzut după acest text, incluzând spectacole realizate de teatre profesioniste.
Autoportret inspirat de Rose Ausländer, este un exercițiu de introspecție care depășește granița scenei și se extinde spre spectator. Pare un spectacol despre povești personale, un spectacol mărturisire, dar prin modul în care a fost conceput și prin modul în care livrează poveștile devine un instrument de cercetare personală asupra unor teme profund umane.
Love me Tinder de Kata Győrfi este o declaraţie de iubire, nu faţă de un posibil partener, ci faţă de sine, este căutarea cu inocenţă şi candoarea a eului, a înţelegerii şi a împăcării cu propria persoană într-o lume în care validarea externă pare să fie legea. Este emoţie şi umor în descoperire, în devenire.
Nu mai scriu despre premiile pe care le-au câştigat, pentru mine nu sunt importante pentru că le ştiu deja valoarea.
Ţîba la teatru! Să aveţi un an plin de spectacole excepţionale!
Luana Popa