Eminescu să ne ierte!

Nu vă faceți că nu știți despre ce vorbim! Că tocmai a fost Ziua Culturii Naționale! Şi toți am sărit să-i facem parastas, ca în fiecare an. Cu pomelnic, cu slujba de clișee, ca de obicei. Să nu se spele săracul Eminescu un an. Sunt sigur că singurul rezultat al unor astfel de manifestări este să inducă tinerei generații sentimentul de frică faţă de povestea asta cu cultura (m-am jucat şi cu cuvântul lehamite, dar m-am decis sa fiu elegant).

Deşi, din când în când, sărbătorind cu chef maxim cultura națională împreună cu colegii şi domnul/doamna profesoară/profesor/director/șefa de catedră/”maestrul”, poți avea accidentul întâlnirii cu un culturist de pe pomelnicul viilor. Un Bogdan Crețu, un Matei Vișniec, un Cărtărescu, un Pleșu, un Andrei Cornea, un Radu Paraschivescu, o Lavinia Braniște, o Ioana Pârvulescu, o Miruna Runcan, un regizor, o actriță, un fotograf precum Sorin Onișor, un pictor ca Sebastian Rațiu, un critic (că sunt şi oameni răi în cultură) precum Călin Ciobotari sau Oltiţa Cîntec, o dramaturgă precum Mihaela Michailov, un de toate ca Dragoș Pătrașcu (ca să nu îi spunem artist plastic, că suntem ecologiști) sau, cel mai rău, un hibrid ca George Roșu. Va fi sigur precedat de un discurs, că ăștia nu știu să înceapă singuri, dar deh, măcar vorbesc şi ei. Să afli de exemplu că Dan Perjovschi scrie şi mâzgălește pe garduri, vitrine şi fațade şi ăștia îl laudă în loc să-l ia la bătaie şi amenzi. Păi nu e mișto să descoperi că există şi cultură în viață şi accesibilă şi să începi să intuieşti care e granița fină între kitsch, vandalism, huliganism, tulburarea liniștii publice şi artă? Mai că ne-am băga mai mulți în școlile de artă în aceste condiții!

Să descoperi că povestea asta cu cultura pare mai mult pentru tine decât pentru profesori!

Există însă şi pericole serioase în abordarea deschisă a zilei culturii naționale. Pericole de care profesori responsabili precum Dl Cirstian ar trebui să-şi protejeze contaminații de poezie. (Rog membrii Casei de poezie Light of Ink să nu citească mai departe.)

Păi închipuiți-vă, acum că am rămas între noi, că ești membru practicant al Casei de poezie Light of Ink, te duci frumos cu școala la o manifestare de asta cu Cultura Națională, ții la îndemână un “Dintre sute de catarge”, că nu știi niciodată cum derapează lucrurile, şi în urma unei întâlniri de asta bizară cu un “om de cultură” viu, inteligent şi altfel, când te trezești din admirație realizezi inimaginabilul: tu EŞTI un “om de cultură”! Adică tu faci cultură contemporană cu poezia ta. Păi îţi ia puţin sa procesezi aşa revelaţie, nu-I aşa?. Şi nu numai că te încadrezi cu acte în regulă la om de cultură, dar îți mai pun ăia în cârcă şi că ești chiar speranță pentru viitorul culturii! Că n-aveai destule pe cap cu adolescenţa ta, cu școala şi părinții tăi! Că ai oficial prietenă nu ești sigur, că nu vrea să te ţină de mână în public, dar om de cultură ai ajuns, de asta devii sigur! Că asta îți lipsea ție! Păi în urma unui astfel de gând cum te mai remontezi? Cum mai dai ochii cu colegii? Îți mai poți cumpăra covrig de la colţ ca toată lumea sau trebuie sa te duci la cantina Uniunii Scriitorilor? Şi, mai ales, vital, mai ai vreo șansă să placi vreunei fete/băiat? Ei iată cum pot ajunge poete şi poeți redutabile/i să dea la actorie, sau, mai rău, la regie, artele mai cool!

Dar haideți să nu ne întristăm totuși. Pentru asta îl avem pe George în pagina 3 a Insertului. Că şi-așa a fost o zi a Culturii Naționale cum nu se poate mai grea. Unii copii au trebuit să vină la şcoală duminica, că nu se putea să-şi facă cultura asta ziua în timpul săptămânii! Se ferește şi ea de școală ca de dracu!

Minoră, majoră, săracă, bogată, sprintenă sau anchilozată, fiecare cum o vede din pătrățica sa. Dar a mai făcut un an, așa că hai să o luam în serios. Ţine de noi ca ea să rămână vie şi frumoasă. Cum i-ar fi plăcut şi lui Eminescu.

Dinel Dumitru Teodorescu