Cuvinte rătăcite

Cuvintele nu sunt oare sclavii scriitorilor? Toţi le proslăvesc prin conferinţe, dar, lăsaţi singuri cu ele, le iau, le încolonează frumos şi le fixează pe hârtie după bunul lor plac. Dictatura creatorilor, din care nici un cuvânt nu a scăpat vreodată. Prins în propoziţie, aliniat în rând, fixat pe foaie, aşezat cuminte între fila de deasupra şi cea de dedesubt, încătuşat între coperţi.

Dictator feroce şi tiran la rândul ei de multe popoare de cuvinte, Luana Popa a făcut şi exerciţiul invers şi s-a erijat populist în eliberator al unor cuvinte româneşti, numai pentru a eşua în mania japoneză a poemelor scurte şi esenţializate.

Cuvinte rătăcite este un produs al luptei pentru independenţa unor cuvinte, pe care Luana le-a smuls tiraniei unei cărţi ce îşi ratase destinul şi zăcea tristă şi necitită într-un balcon. Mai întâi a destructurat pereţii închisorii de cuvinte, respectiv coperţile. Apoi, cucerind încrederea cuvintelor eliberate, a început să asculte, filă dupa filă, şoaptele acestora şi să reliefeze cu markerul labirinturile democraţiei. Oricât de densă reţeaua şi fluxul de idei pe care nişte cuvinte eliberate o pot ţese, întotdeauna vor fi, dacă ştii să observi cu atenţie, acele cuvinte dezinvolte, exhibiţioniste, care vor să fie privite, admirate (cam cum sunt actorii în lumea oamenilor), care vor să iasă în faţă. Trebuie doar să priveşti, să asculţi şi, cu atenţie, poţi scoate poezia dintr-o filă deja scrisă, aşa cum sculptorul scoate forma din piatra în care era încătuşată. Sau, cel puţin, Luana poate.

Unii ar putea cârcoti că asta nu e eliberare: să scoţi cuvinte din proză şi să le bagi în poezie sau să le scoţi dintre coperţi şi să le bagi în ramă! Că nu e mare diferenţă între dictatura scriitorului şi cea a artistului plastic. Sau că, pentru Mişcarea de Eliberare a Cuvintelor, să ajungi din balcon în bibliotecă nu e tocmai o izbandă.

Treceţi prin biblioteca Teatrului Municipal Matei Vişniec Suceava şi poate vă veţi lămuri. Sau nu.