Matei Vişniec

          Festivalurile: cultură şi reflecţie colectivă

          În luna mai începe, în Europa, sezonul festivalurilor. Ele sunt numeroase, internaţionale sau naţionale, regionale sau locale, fiind deseori o expresie a reunirii tuturor artelor. Oraşul Cannes de pe Coasta de Azur deschide „balul” marilor festivaluri internaţionale cu celebra sa manifestare dedicată filmului. În iunie are loc Festivalul de teatru de la Sibiu, care împlineşte 30 de ani de existenţă şi figurează de mult în constelaţie marilor evenimente culturale europene şi internaţionale. În iulie preia ştafeta Festivalul de teatrul de la Avignon unde teatrul municipal din Suceava va fi prezent anul acesta cu două spectacole. Luna august este momentul Festivalului de teatru de la Edinburgh…

          Am citat doar cîteva festivaluri dintr-o geografie culturală foarte bogată şi diversă, veritabilă oglindă a ceea ce este Europa, continentul pe care s-a născut de altfel teatrul cu 2500 de ani în urmă. Multiplicarea festivalurilor pe continentul nostru, după al doilea război mondial şi mai ales după căderea comunismului a fost posibilă pe fond de pace şi în contextul unui elan cultural pus sub semnul construcţiei europene. În prezent, însă, într-un fel sau altul, majoritatea acestor manifestări sunt marcate de atacul barbar lansat de Rusia împotriva Ucrainei.

          Festivalurile sunt momente de sărbătoare culturală colectivă dar şi de reflecţie colectivă. Multe dintre aceste manifestări programează, în consecinţă, spectacole, conferinţe, expoziţii sau dezbateri destinate să ne reamintească ceva ce Europa părea să fi uitat: şi anume că libertatea şi democraţia nu sunt achiziţii veşnice, şi că ele trebuie apărate 24 de ore din 24. Pacea este tema actualei ediţii a Festivalului de la Suceava, deşi planurile de pace destinate să pună capăt războiului din Ucraina sunt încă fragile, ba chiar inexistente.

Şi totuşi, merită să discutăm despre pace şi libertate, democraţie şi civilizaţie, drepturi umane şi creativitate culturală, pentru că toate acestea se leagă între ele. Zeci de mii de artişti ruşi se află astăzi într-o situaţie comparabilă cu cea din perioada stalinistă, mai precis supuşi unei cenzuri teribile sau obligaţi să se solidarizeze cu un regim totalitar şi opresiv. Cum a fost posibilă distrugerea libertăţii lor, sub ochii lor, dar şi ai întregii Europe, mi se pare un alt subiect major, şi merită dezbătut în regim de urgenţă. Ce pot face artiştii pentru a nu permite spălarea pe creiere şi erodarea structurilor democratice – iată alt subiect inepuizabil.

Europa festivalurilor continuă deci să existe, să pulseze, să surprindă, să inventeze şi să dezbată, într-o perioadă însă de incertitudine geopolitică globală. Atacul lansat de Rusia împotriva Ucrainei este în mod clar unul îndreptat şi împotriva valorilor europene, precum şi a construcţiei europene în ansamblul ei. Nimeni nu credea, cu doi ai în urmă, că în Europa ar fi posibil un nou război de mari proporţii, cu desfăşurări de forţe pe mii de kilometri, cu mari concentrări de trupe şi de arme de o parte şi de alta… Şi iată că s-a produs ceea ce majoritatea experţilor considerau ca fiind imposibil, iraţional, absurd, incompatibil cu sensul istoriei. Personal cred că noi, artiştii, precum şi noi, iubitorii de cultură, avem datoria de a reflecta la aceste probleme şi că nu trebuie să le considerăm un deomeniu rezervat oamenilor politici. Dacă aceştia din urmă ar fi avut soluţii la marile crize ale umanităţii şi ar fi fost capabili să prevină drame îngrozitoare s-ar fi ştiut.

În 2021, la Festivalul de la Avignon, a fost invitat pentru o dezbatere publică, pe marea scenă din curtea de onoare a Palatului papal, un filozof francez care împlinea o sută de ani de viaţă, Edgar Morin. A fost şi anul cînd el şi-a publicat o carte intitulată „Lecţiile unui secol de viaţă.” Citez din această carte tulburătoare, un adevărat testament cultural, un avertisment grav: „Progresul economic şi tehnic poate implica şi un regres politic şi civilizaţional, regres care, după părerea mea, începe să fie din ce în ce mai vizibil în acest secol al XXI-lea”.

Sigur, Festivalul nostru de la Suceava nu se substituie unui forum geopolitic, dar, pe fondul sărbătorii teatrului şi al artelor multiple nu trebuie să uităm că artistul are de jucat şi un rol social. Cultura, ca formă de contra-putere într-un stat democratic (alături de justiţia independentă şi de presa independentă) este prin excelenţă un demers care îşi propune tocmai ca întoarcerea la barbarie să nu fie posibilă.