Puf de păpădie, sclipici şi magie
Puful de păpădie se răspândeşte în lume. Visul lui capătă rădăcini şi se împlineşte pe acolo pe unde l-a purtat vântul. Dar se şi întoarce.
Magia nu stă în numere, deşi şi numerele vorbesc câteodată, ci în bucuria cu care participanţi din ediţiile trecute se întorc sau transmit mesaje de departe. Anul acesta doi dintre traineri sunt foşti participanţi la MagicFest care şi-au promis că vor reveni. Să retrăiască atmosfera, să dea înapoi ceva din ce au primit aici.
Nu spunem că ediţia cu numărul 12 a MagicFest s-a încheiat, sau s-a terminat, sau finalizat, sau sfârşit. Pentru că e motiv de întristare, de lacrimi care la rândul lor provoacă adevărate furtuni sentimentale. Nu. Ne ferim. Noi suntem oameni serioşi şi nu ne lăsăm copleşiţi cu una cu două. Ştim cum să ne păzim, cum să ridicăm ziduri, cum să ne protejăm. Aşadar… Spunem că MagicFest deja se pregăteşte pentru următoarea ediţie. Cu promisiuni de revenire, revedere, păstrarea legăturilor şi acumularea de noi experienţe ca mai apoi să le poţi împărtăşi magicilor mai vechi sau mai noi de la MagicFest. Aşteptările şi entuziasmul se completează şi acoperă pe ici pe colo, mai mult sau mai puţin transparent nostalgia unei săptămâni pline de întâlniri, de poveşti puse în spectacole, de ateliere şi exerciţii, de oboseli, de emoţii, de aplauze, de îmbrăţişări, de felicitări şi recunoaşteri, de experienţe, experimente, de jocuri şi aventuri.
MagicFest a devenit o comunitate care creşte cu fiecare nouă întâlnire. O comunitate de oameni cu (sc)lipici care ştiu să-şi fie aproape şi care fac călătoria asta în jurul soarelui plină de sens prin puterea exemplului.
Luana Popa 11.07.23 IC48