Fisheye

Joi şapte noiembrie vernisăm o nouă expoziţie, a cincea. A cincea din aprilie, de când am demarat ostilităţile la Spaţiul Cilindru al asociaţiei noastre, Asociaţia Un Concept Luna. Ostilităţile cu apatia, cu suficienţa, cu autosuficienţa, cu avem, ce ne mai trebuie? Nouă şi celor ca noi ne trebuie, aşa că nu ne oprim.

Prima expoziţie a fost o expoziţie de fotografie, Zeii de împrumut ai Vienei a fotografei austriece Christine de Grancy, fotografie arhitecturală / street photgraphy şi, pentru că nu exista genul şi trebuia inventat, precursor dronei, roof photography. Apoi am montat o instalaţie inspirată, pornind de la şi integrând poeziile partenerilor noştri de la Light of Ink, Volume, producţie proprie a asociaţiei noastre, concept de Luana Popa şi Dinel Dumitru Teodorescu. Instalaţie poetică, ne-a plăcut nouă să ne imaginăm, hibrid de artă plastică cu poezie. Sperăm ca răvaşele poetice purtate sau capturate de baloane să fie plimbate şi prin alte spaţii expoziţionale din ţară. Poezia contemporană ar cere-o.

Şi ne-am întors spre fotografie, aducând la Suceava Ecce Homo, o minunată expoziţie de fotografie a artistei timişorene Oana Stoian, o altfel de artă fotografică, aplecată către stare şi concept, care ne-a delectat minţile şi emoţiile. Altfel de fotografie, alt mod de a vedea arta fotografică şi de a o folosi pentru a iniţia în privitor un dialog (preponderent introspect, cu sine însuşi) în raport cu percepţia lumii. Dacă în mod normal fotografia este arta prin care surprinzi în lumea exterioară cadrele prin care poţi nara, simbolic, expresiv sau foarte clar descriptiv stări, trăiri, idei, ideologii etc, ei bine Oana Stoian foloseşte fotografia ca pe un mediu grafic interiorizat până la impresia că fotografiile ei nu sunt fotografii bazate pe lumea reală, ci fotografii ale unor gânduri, emoţii sau stări surprinse în plutirea lor şi imprimate pe hârtie foto mată.

Apoi ne-am lăsat invadaţi de nudurile din expoziţia Ioanei Danilevici, artistă suceveană reîntoarsă de la Cluj, Metamorfoze ale corpului: Între fragilitate şi forţă.

Expoziţia Ioanei Danilevici ne-a purtat, schiţă cu schiţă, desen cu desen, cu o fineţe şi o tandreţe incredibile, într-o naraţiune vizuală despre naturaleţe. Naturaleţea corpului uman indiferent de posturile, vârstele, stările sale. Desene ale sale vă mai sunt familiare din pagina doi a Insertului cultural, pagina de vizual. Desene a căror miză nu este una estetică sau critică, mie personal dându-mi mereu impresia că sunt desene ale unor subiecte pentru care Ioana are / a avut o imensă afecţiune. Acestea sunt mereu tratate cu tandreţea ochiului care iubeşte şi care investeşte toate detaliile şi mai ales imperfecţiunile cu tuşe ce relevă nu defecte, ci marca naturală a unicităţii subiectului. Desenele Ioanei Danilevici sunt un fel de grafică a memoriei afective şi din fiecare schiţă transpare acest sentiment.

Şi iată cum Joi 07 Noiembrie, la ora 19.00, avem invitată o nouă artistă fotograf. Sau poetă. Sau actriţă. Vedeţi în paginile următoare şi vă decideţi. Am zice de la Cluj, dar s-a mutat la Bucureşti. Artistă tânără care ne propune o naraţiune fotografică despre subiecte simple, cum ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, Strania poveste a omenirii. Bine, titlul complet este Fisheye sau strania poveste a omenirii. Şi da, nu numai fotografia, ci şi tăcuţii peşti sunt mediumul poveştii noastre, o tandră incursiune slalom printe emoţii care ne fac să fim cum suntem şi să facem cum facem şi astfel să angrenăm sau scoatem istoria din ţâţâni, ca pe suma sau arhetipul istoriilor noastre personale. Nu ştiu, doar zic şi eu, să par inteligent. Treceţi pe la noi. Expoziţia va fi deschisă până în Ianuarie, dar numai joi şi vineri o puteţi întreba pe artistă ce a vrut să spuna autoarea. Deşi sunt convins că nu o veţi face. Şi nu din timiditate, ci pentru că umorul, concizia, delicateţea şi inteligenţa aplicată simplu, dar nu simplist sunt un atu al noilor generaţii de intelectuali, scriitori şi artişti, care, constat tot mai des, spun mai mult decât noi cu mai puţine ornamente şi mai clar cu mai puţine cuvinte. Veniţi să vedeţi o expoziţie care e fotografie, umor, dramaturgie şi gând. Sunt convins că veţi pleca cu un zâmbet satisfăcut, ca de la un spectacol bun de teatru, acelea rare de la care pleci şi relaxat şi împlinit intelectual. Am spus că Sara Pongrac este actriţă?

Dinel Dumitru Teodorescu

„Marş pasiv”

Spectacolul „Marş pasiv” de George Roşu în lectura Sarei Pongrac deschide seria de spectacole lectură la spaţiul Cilindru al Asociaţiei Un Concept Luna (Aleea Dumbrăvii nr. 10, Suceava).

Sara Pongrac (n.2000) este o artistă emergentă din Cluj-Napoca, care activează în diverse domenii artistice precum teatru, film, fotografie și performance. Sara crede în conexiunea dintre arte și explorează prin intermediul acestora teme sensibile precum familia, abandonul și fragilitatea lucrurilor simple. A absolvit Facultatea de Teatru și Film, secția Actorie și un master în Fotografie la Facultatea de Arte Plastice. În prezent locuiește în București, dar îi place să se plimbe prin țară atunci când are ocazia.

De ce spectacole lectură?

Un răspuns simplu şi foarte la îndemână este: pentru că ne place. Pentru că aduce cumva zona aia de intimitate a copilăriei când ni se citeau poveşti şi ni se deschideau alte lumi încă dinainte de a putea desluşi semnele alea negre şi încâlcite de pe paginile cărţilor.

Un răspuns mai complex este: pentru că e o întâlnire importantă între text şi public. Dacă un text devenit spectacol capătă o nouă dimensiune și este infuzat cu valențe și accente proprii echipei de creație, în spectacolul lectură elementul central rămâne textul. Spectatorului i se oferă ocazia descoperirii și conectării cu textul, intermediate de cel/cea care citeşte fără alte elemente suport (lumini, scenografie, costum etc.) în afară de propria imaginaţie şi gradul de deschidere pentru această conexiune. Iar cum interesul nostru se îndreaptă spre dramaturgia contemporană, credem că acest tip de întâlnire este cu atât mai necesar.

De ce dramaturgie contemporană?

Pentru că se scriu texte valoroase și azi. Pentru că e important să descoperim aceste voci care esențializează și aduc în discuție prezentul cu tot ce presupune el, pe o plajă foarte variată de teme și conținuturi, de la micro la macro, de la problematici individuale, personale, la chestiuni care țin de societate și social. Despre un azi acut, pe care avem nevoie să-l punem sub lupă, să-l desfacem bucățică cu bucățică pentru a-l înțelege, metaboliza și atuci când este nevoie a-l transforma. Dramaturgia contemporană este atât de variată și ofertantă ca teme, ca scriitură, ca gen, încât ar fi păcat ca aceste texte să nu fie descoperite acum, când ele ard și când ecourile lor pot răsuna cu atât mai puternic în mentalul publicului cititor sau spectator.

De ce „Marş pasiv”?

„Marş pasiv”, textul lui George Roșu, deși scurt, este o incursiune foarte intensă într-un univers personal. Un parcurs emoționant fără a fi patetic. Pe alocuri ironic, cinic, umorul completează imaginea unui personaj care cu fiecare pas al acestui marș se descoperă sieși dar și nouă. Ai senzația că mărșăluiește prin tine, că zbuciumul lui e al tău și că la fiecare aparentă oprire se mai deschide o ușă, de după care îți apar și poți să-i privești în ochi pe monștrii încuiați acolo în diferite etape ale devenirii tale. Și nu e doar o istorisire liniară a dramelor personale ale personajului, ci o înlănțuire de evenimente din care se conturează mai degrabă, cadru cu cadru, o imagine a unei societăți, a unor moduri de relaționare socială și raportare la celălalt. Personajul și traseul său (interior și exterior) este în același timp subiectul situațiilor în care se află, dar și obiectivul/lentila prin care putem vedea lumea din jurul său, declanșatorul unei analize de detaliu și de ansamblu al acestui mediu social înconjurător. Forța textului, dincolo de imaginile foarte puternice vizual și senzorial, stă în capacitatea lui George Roșu de a esențializa conținutul și de a construi o atmosferă exterioară dinamică și prin contrapunct o interioritate aproape încremenită într-o receptare lucidă a desfășurării firului narativ. Textul fragmentat în tablouri cinematice recreează fluxul cognitiv în care gând după gând se înlănțuie într-un vârtej de trăiri, trecând prin și amestecând nostalgia cu revolta, cu furia, cu neputința, cu împăcarea, cu determinarea. Un personaj în care se citește fragilitatea, sensibilitatea, singurătatea, dar și o forță, și o vitalitate care contaminează.

„Marş pasiv” este de citit, de văzut, de auzit.

„Marş pasiv” s-a desprins de pagină. Și s-a făcut AUZIT online, fiind una dintre primele producții ale companiei de teatru radiofonic AUZIT(Casa virtuală de joc cu sunete. Teatru radiofonic, poezie spoken-word). Și s-a și văzut la Sibiu, la artă.nonstop,  în festivalul „Atât. Cel mai mic festival. Pentru că uneori atât ajunge.”

Iar vineri, 8 noiembrie, ora 19, se vede, se aude (și se vorbește despre) în Suceava, la Cilindru, Aleea Dumbrăvii Nr.10.

Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Luana Popa