
Festivalul Naţional de Teatru
Dramaturgiile posibilului
„Actuala ediție a Festivalului Național de Teatru își propune un focus asupra dramaturgiei/dramaturgiilor din perspectiva multiplelor reflecții pe care o astfel de temă le subîntinde, cu atât mai mult cu cât este de domeniul evidenței parcursul evolutiv în care s-a manifestat, în ultimii ani, scriitura pentru scenă din spațiul teatral românesc. Au apărut nume de autoare și autori; câmpurile tematice s-au diversificat; procesul de scriere este, din ce în ce mai divers, integrat activ în procesul de creație scenică; dramaturgiile de tip devised au oferit o alternativă discursului auctorial unic; paradigmele textului finit, predat „la cheie” de un dramaturg-scriitor unui regizor care îl pune în scenă, sunt tot mai sonor puse la îndoială; relația dramaturg-regizor se impune acum ca una frontală, colaborativă, participativă.
Tocmai aceste transformări ne permit să vorbim despre dramaturgii, plural al diversității, al deschiderii structurilor dramatice, al căutării inovative de mijloace, de formule stilistice, de universuri tematice, al unor ieșiri voluntare, asumate, din canon, al unor dinamici creative de (re)teatralizare a realului. Mai mult, dramaturgiile posibilului reflectă orientarea către noi teritorii teatrale și expresivități scenice, renegocieri ale înțelesurilor asupra lumii, dar și o tentație a nelimitării, a libertății de investigare și exprimare.
Asistăm totodată, în ultimii ani, la proliferarea atelierelor de scriere dramatică, concursurilor de dramaturgie, contextelor dedicate dezvoltării scenariilor de spectacol. Noile explorări dramaturgice devin un cadru fertil de teoretizare a unor trasee de creație cu potențial nebănuit. Influența lor în esteticile spectacolului de teatru este de necontestat. Arealul producției și cercetării artistice, la rândul lui, este profund marcat de dramaturgii vizuale, coregrafice, senzoriale, imersive, stimulate și adaptate unor concepte performative inedite și provocatoare.” (fnt.ro)
Şi ediţia (34) de anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) continuă un demers de regândire conceptuală a festivalului şi a relaţiei cu publicul. Selecţie versus curatoriere. Dacă tradiţional ideea de festival de teatru (cu atât mai mult cel naţional) a căpătat în mentalul colectiv echivalenţa unei festivităţi de premiere în care cei care au fost selectaţi au primit automat o validare în faţa breslei şi a publicului, ideea de concept curatorial este mai aproape de timpurile în care trăim, când dincolo de „premierea” spectacolului contează criteriile şi contextul în care este prezentat şi modul în care ne raportăm la el în relaţie cu tematica extinsă şi realităţile momentului. Criteriile curatoriale prezentate pe larg şi argumentate (Dramaturgia ca element decisiv al spectacolului; Capacitatea spectacolului de a structura o estetică atent definită; Principiul reprezentativității; Geografii de creație; FNT ca observare și încurajare a potențialului creator în raport cu dramaturgii diverse; Echipele de creație și vocea lor colectivă în valorizarea dramaturgiilor actuale; Deschiderea către interdisciplinaritate;
Al patrulea curator: publicul) creează o structură şi un context prin care publicul se poate raporta şi apropia cu mai mare uşurinţă de fenomenul teatral românesc actual, dincolo de simplul exerciţiu de a vedea unul sau mai multe spectacole ca reprezentări individuale ale unui interes personal (preferinţa pentru actori, regizori, trupe, text etc). Conceptul curatorial depăşeşte aria selecţiei de spectacole şi continuă în structura completă a ceea ce reprezintă un festival prin evenimentele conexe. Astfel festivalul nu se limitează la a fi o prezentare de spectacole ci un întreg demers de conectare a punctelor de interes completate de dezbateri, lansări de carte, expoziţii.
FNT educațional – Modulul de spectacole și ateliere dedicate publicurilor tinere
Mihaela Michailov, curatoare FNT 2024, spune despre importanța acestui modul în Festivalul Național de Teatru: „Încă din 2022, de când am preluat curatorierea Festivalului Național, mi s-a părut vital să existe în structura FNT-ului un modul Educațional. Cred că un festival de anvergură, multi stratificat, nu poate exista fără o componentă educațională, fără o relație directă cu publicurile tinere de azi și de mâine. Valoarea formatoare a unui festival este mai importantă ca niciodată. Dacă în 2022 și 2023 am prezentat spectacole de teatru și am organizat ateliere în școlile de masă și în școlile speciale – în jur de 2.000 de copii și tineri au participat la aceste activități –, anul acesta elevi și eleve cu vârste între 6+ și 16+ vor viziona spectacole în teatre din București. Festivalul Național de Teatru devine astfel o platformă de reprezentare și vizibilitate pentru un teatru al formării gândirii critice.” Fiecare spectacol din FNT educațional va fi prezentat în colaborare cu o grădiniță, o școală, un liceu sau o universitate din București, și va fi urmat de o discuție cu publicurile tinere. În ziua următoare prezentării spectacolului, un membru al echipei de creație va fi prezent în grădinița/ școala/ liceul/ universitatea parteneră pentru un atelier condensat.
Spectacole-lectură în FNT cuprinde Modulul de spectacole-lectură, „care valorizează formule dramaturgice variate, în acord cu transformările lumii de azi, prin propunerea unor texte din Germania, Portugalia și România, urmând a fi regizate de tinere regizoare și regizori, sub îndrumarea lui Bobi Pricop” şi Maratonul Dramaturgiei Românești – „lectura a câte unui succint text, a 15 autoare și autori care s-au remarcat deja în peisajul teatral local sau care sunt la început de drum.”
Focus: 12 Spații Independente/Private din București și din țară – Spațiu de vizibilitate mai multor spații independente și structuri asociative (Bucureşti: Teatrul ACT, Teatrul Apropo, Teatrul Apollo 111, Unteatru, Casa Kerim, București, POINT, Centrul Replika, Cluj: Reactor de creație și experiment, Timişoara: Teatrul Basca, Teatrul Auăleu, Sibiu: BIS Teatru, Târgu Mureș: Yorick Studio) „care, în ultimii ani, au pus un accent important și au oferit cadre diverse de reprezentare scenariului dramatic contemporan, din dorința de a sublinia contribuția esențială a acestor spații la dezvoltarea dramaturgiilor actuale.”
Dramaturgiile Posibilului în echipe multidisciplinare – „Pentru a întregi conceptul curatorial al dramaturgiilor posibilului, am invitat două artiste multidisciplinare – Mădălina Dan și Irisz Kovacs – care vor lucra pe durata festivalului în echipe de creație formate din dramaturgi/ dramaturge, sound și video designeri, pentru a propune un format artistic de maxim 30 de minute, în care componenta scriiturii să se dezvolte în relație directă cu spații sonore, vizuale, corporale.”
Selecţia de spectacole româneşti completată de cele cinci spectacole din străinătate (Germania, Irlanda, Belgia, Polonia), spectacolele pentru publicurile tinere, focusul pe dramaturgia contemporană prin spectacolele lectură şi concursul de dramaturgie, atelierele axate pe interdisciplinaritate, îndreptarea atenţiei către spaţiile independente care au avut şi au o contribuţie importantă în dezvoltarea dramaturgiei contemporane, dezbaterile şi lansările de carte conturează complexitatea unui festival care nu se rezumă la a fi un eveniment expozitiv, ci unul care invită publicul la dialog şi la a fi parte activă în acest demers cultural.
Pare imposibil de mult şi de complex, rămâne de văzut cum arată posibilul.
Luana Popa


