Incă un an liniștit

În sfârșit avem buget! Cât e, e, să nu ne plângem. Cum spune premierul Marcel Ciolacu, citat de Mediafax. „Am câștigat o fereastră uriașă de timp pentru a ne dezvolta țara, 7 ani, și am de gând să o folosesc la maximum, în același timp cu a onora la virgulă angajamentul luat în fața Comisiei de a reduce deficitul și a ne încadra în 7% din PIB (anul acesta n.r.).” Adică România avea un deficit bugetar de 2,34% la jumătatea lui 2023, treci prin jalonul final de an 2024 cu un deficit de 6,5% și la finele lui 2024 ajungi la 8,65%. Și când Uniunea Europeană, față de care toate statele membre s-au angajat prin criteriile de convergență să mențină deficitele bugetelor naționale sub 3% din PIB, întreabă cum facem, că adică cumva 8,65% e cam mare, oferindu-ne tot ea posibilitatea coborârii deficitului sub 3% în 7 ani de zile, Premierul României, același care a performat de la 6,5% la 8,65% deficit bugetar într-un an, ne anunță că am câștigat! Noi. (Ăștia cu rezidența fiscală în România, dacă vreți să fim tehnici.) 7 ani de oportunitate.

Faceți acum un exercițiu de buget familial și priviți oportunitatea în ochi. Dacă, să zicem, v-ați tot schimbat mașina și, la venitul prognozat, vă va lua 7 ani să ajungeți ca această cheltuială să revină la nivelul sustenabil pentru dumneavoastră pe care îl aveați în minte când ați luat împrumutul pentru prima mașină, făcând economii de undeva sau sporindu-vă veniturile cumva, ei bine, acest fenomen cum se va numi? Și aici povestea iese puțin din domeniul economiei și intră în cel al poeziei. Și, cred tot mai mult, este și strict legată de mediul profesional în care activați, respectiv public sau privat.

Să lămuresc: dacă sunteți în domeniul privat, atunci bănuiesc că știți deja că, de fiecare dată când guvernul ne procură oportunități de dezvoltare, atunci veți fi primii chemați să fiți solidari, să puneți umărul, să participați la clădirea viitorului. Să participați mai mult. Chemați prin Biblia noastră a privaților, Codul fiscal, codexul magic, viu, care se rescrie permanent, frecvent noaptea și între Crăciun și Revelion și care îți spune cât ai de dat în plus începând cu luna viitoare. Ori, vă închipuiți ce dimensiuni ia în mintea noastră ideea de 7 ani, noi neavând la îndemână instrumentul deficitului?! Altfel spus, când nu mai e loc de două salarii, unul va deveni șomer și celălalt va prelua și munca primului. Și oricât de poetic ești în simțiri când îți vine așa un gând, parcă tot Ratare ar fi primul cuvânt decent (și oarecum literar) care îți vine în minte. Ratarea unei tinereți. Sau a unei cariere. De către alții. Stagnare, băltire, supraviețuire … (de aici intrăm mai mult pe licența poetică tendențioasă și, conform unor oameni citiți, vulgară, deci …)

Dacă activați în domeniul public, venitul vine. Venitul mic, nemulțumire mare. Venitul mare, nemulțumire medie. Dar Statul nu dă faliment, așa că salariul vine la data stabilită, în suma stabilită. Vă veți gândi tot la Sacrificiu, Omul sub vremuri, dar în același timp la Asumare, Seriozitate, Demnitatea onorării la virgulă a angajamentelor. Vă veți gândi la vechime, la mărirea în grad, în funcție, în sporuri, la indexare și parcă dracul nu e chiar așa negru. Hai! Anul ăsta strângeți din dinți, dar la anul mai vedem … Și atunci, pentru că, totuși, calculul bugetului familial a scăpat de o variabilă, se poate înțelege conceptul de oportunitate în dezvoltare (personală).

Să mă explic în continuare. Indiferent cum veți denumi fenomenul oportunităților naționale pe care îl veți resimți în anii următori, pentru marea majoritate dintre noi bugetul familial, ca să folosim parabola de la începutul acestui material, va stagna, în cel mai bun caz. Puterea de cumpărare probabil nu. Și întrebarea vine: care este primul tip de cheltuială sacrificabil în orice buget (inclusiv, sau mai ales cel național), așa cum ar putea fi relaționată cu piramida nevoilor?

Sau, mai nuanțat, pentru că emisiunea Știi și câștigi nu m-a angajat redactor: Dacă nu ai de unde, vei merge la bibliotecă în loc de a cumpăra cărți, nu-i așa? Dacă ai de unde, vei prefera să mergi mai rar la restaurant cu prietenii decât să sacrifici ieșirile la teatru, nu-i așa? Vei salva un festival renunțând la abonamentul la sală pe care nu îl folosesti, nu-i așa? Te vei înscrie la facultate pentru a prinde reducerile de student la transport și la bilete la muzee, nu-i așa? Nu vei mai schimba mașina decât peste 7 ani și ai rezolvat totul dintr-o lovitură: cărți, teatru, film, concerte !

Și acum vedeți ce înseamnă comunicare profesionistă și genialitate economică! Putea premierul țării să ne spună că asta e, atâta s-a putut! Și să ne plictisească cu cifre pe care nici el nu le înțelege, context și cuvinte mari. Și să lase loc la gafe. Și la panică! Dar nu, el ne-a subliniat că intrăm în era dezvoltării. Și, ca la orice discurs celebru din istorie, forma mesajului duce la modelarea mentalului și, mai mult, în acest caz, la modelare economică. Deficitul bugetar e doar un pretext pentru a ne onora angajamentele și a dezvolta țara! Nici nu v-ați prins, atât de subtil e totul!

Haideți să luăm un exemplu, așa, ca să ghicim viziunea. Gurile rele vor spune că s-a redus din nou bugetul Ministerului Culturii (ca să luăm, întâmplător, acest domeniu ca exemplu). Dar nu spun gurile alea rele că anul trecut execuția Ministerului Culturii a fost de 1 miliard de lei din cei 1,42 miliarde alocate, iar anul acesta bugetul este de 1,4 miliarde de lei. Deci nu e loc? Cu un buget de 0,07% din PIB mai contează că scade cu 1,16%? Serios? E ca și cum ai încadra la risipă un grăunte de susan scuturat de pe un burger cumpărat împreună cu alți patru, după ce ai stat o oră la coadă la McDrive. Mai vede cineva în afară de mine poezia cifrelor? 0,07% scade cu 1,16%? Nimic? Irosesc optimismul pe voi.

Dar guvernarea nu se face ca la piață, cu sacul! Ci finuț, cu tabelul excel. Fiecare cifră la locul ei, în căsuța ei. Și din căsuța ei nu iese decât cu mari semnături și mari intervenții. E mai bine să o lași în căsuța ei, necheltuită, decât să o folosești la altă căsuță, că se supără căsuțele între ele și iese scandal mare. Și cel responsabil cu tabelul se teme permanent că, pentru o căsuță pe hârtie, dintr-o dată venitul familial poate zbura de la capitolul nemulțumiri sigure la variabile incerte. Ori, când se reduce bugetul, căsuțele se aliniază prin lege, nu se lasă la cheremul unor funcționari entuziaști. Și de unde credeți că se taie?

Oare n-ar fi o idee să se cumpere mai puține cărți noi pentru bibliotecile publice? Doar s-au cumpărat doi ani la rând. Să se taie și de la AFCN, fondul prin care se finanțează cultura contemporană, în devălmășie instituții publice și private (cunoscute și ca independente, în sensul că, spre deosebire de cele publice, dacă vor să trăiasca și să activeze, trebuie să se autofinanțeze – prin sponsorizări, concursuri de proiecte, vânzări, bilete, abonamente etc.).

Întotdeauna vom găsi pe cineva care să declare că i-a plăcut, deci minima rezistență poate fi oricând validată în lipsa răspunsurilor critice de calibrare. Iar al doilea efect este pierderea publicului, mai ales a celui general, nefidelizat, care după prima dezamăgire va fi foarte greu de readus în sala de teatru. Mai ales când el s-a simțit înșelat, dar ovațiile din jur îi spun că el este cel prost, pentru că produsul e genial.

În acest sens, discuțiile publice între și cu profesioniști, precum La liber de la Teatrul Masca, discuțiile din cadrul festivalurilor de gen sau, de ce nu, modulul nostru Chill Talks sunt încercarea medierii culturale și a coagulării unor sinergii. Pentru parteneriat real între profesioniști și între profesioniști și public. Punerea în comun în public a unui corpus de artiști, practicanți, critici, teatrologi, secretari literari, impresari, manageri, cât mai variați ca viziune artistică, dar și geografică, pentru a aduce o imagine locală din toate zonele țării, organizată sistematic, are vocația coagulării și vizibilizării breslei, tocmai prin armonizarea și ciocnirea de idei. Cu avantajele că se poate astfel transmite know-how între regiuni diferite ale țării, exemple de bune (și rele) practici atât pentru practicieni, cât și pentru critici și manageri, că se pot conecta instituții și oameni, că pot inspira și poate chiar naște colaborări și, pe termen lung, poate armoniza fenomenul teatral românesc înspre performanță și inovare mai degrabă decât spre tradiționalism și status quo.

Cum ar fi un festival al criticilor? Festivalul Bau Bau. Un astfel de festival ar putea ”vectoriza” spațiul teatral românesc, folosind acești specialiști care îi dau prin munca lor textura (mă refer aici nu numai la critici, care trebuie să rămână independenți, ci și, mai ales la teatrologii din posturi în instituții teatrale) ca vectori (strategici, de promovare, de influență, de contact) pentru crearea unei rețele instituționale fără de care nu vom putea vorbi niciodată de vreo specificitate teatrală, alta decât a mediocrității generalizate, cu inevitabilele coloraturi locale.

Doar zic. Dati cu hate.

Dinel Dumitru Teodorescu

Cum ar fi să avem Educaţie Teatrală în licee?

Exerciţiu de imaginaţie.

Se ia un sistem educaţional tradiţional. În care s-au făcut şi desfăcut reforme cu furca. În care nici cei care predau, nici cei cărora li se predă nu se mai regăsesc şi sunt într-un permanent război, al căror rezultate catastrofale se văd în statistici: analfabetism funcţional, abandon şcolar şi alte asemenea cifre apocaliptice. Poate Educaţia Teatrală să fie peticul care salvează sacul? Nu. Dar poate să salveze câte ceva pe ici pe colo. Atâta timp cât e făcută cu cap şi de profesionişti. Nu doar pe hârtie. Că, vorba aia, „Competenţa face diferenţa!”. Cum?

Şi aici începe exerciţiul. Am stabilit cine ar trebui să predea această disciplină – absolvenții de studii teatrale cu formare psihopedagogică. Pentru că ştiu şi Ce şi Cum se face. Le mai trebuie şi un suport curricular – un manual, o programă şcolară – instrumentele clasice. Şi de aici pot să-şi facă treaba. Să îmbine practica cu teoria, să demonstreze cum teatrul e arta care îmbină celelalte arte, dar şi cum reflectă el socialul, economicul şi politicul. Să arate cum s-a schimbat, cum a rezistat el de-a lungul timpului din cauză că cineva s-a supărat şi l-a aruncat la periferie, sau l-a interzis de tot, sau că cineva a zis că, dacă-i ţine pe oameni ocupaţi cu teatrul uită şi de foame şi de frig, că râsul e medicament. Şi parcă altfel te uiţi şi la istorie când înţelegi că e o întreagă poveste şi nu doar o înşiruire de ani, bătălii şi armate. Parcă altfel te raportezi la lume, la ceilalţi şi la tine însuţi. Şi bonus înveţi să şi vorbeşti. Şi uneori chiar să şi taci. Nu vă panicaţi, n-o să iasă o armată de actori de pe băncile liceelor. Doar nişte tineri un pic mai pregătiţi pentru lumea asta, cu ochii mai deschişi, şi cu nişte instrumente care să-i ajute să înţeleagă şi să se înţeleagă.

Există un demers al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București de introducere a Educației teatrale în interiorul disciplinei ARTE în planul-cadru pentru învățământul liceal, la clasele a IX-a și a X-a, indiferent de profil. Există şi o petiţie (Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!) pe care o poţi semna. Mai mult, poți trimite și un e-mail la adresa consultare@rocnee.ro (Ministerul Educației, Consultare Publică) în calitate de elev, student, absolvent, profesor sau pasionat de teatru, în care să susții disciplina ARTE incluzând Educația teatrală în planul-cadru, alături de celelalte arte –„Discipline din domeniul arte (Educație muzicală, Educație vizuală și Educație teatrală)”.

E un demers important. „Pentru că teatrul nu este doar o formă de artă – este un puternic instrument educațional prin care elevii pot învăța să își folosească vocea, corpul și emoțiile și să își dezvolte abilitățile umane: lucrul în echipă, concentrarea atenției, memoria, observarea, imaginația, spontaneitatea, intuiția, gestionarea conflictului și libertatea de a vorbi în public.” Şi pentru că „Teatrul este o artă integratoare care poate susține demersul de dezvoltare a ființei umane precum și procesul de formare a competențelor pentru «împlinirea și dezvoltarea personală, integrarea socială și participarea cetățenească activă în societate, formarea unei concepții de viață bazate pe valorile umaniste și științifice, pe cultura națională și universală și pe stimularea dialogului intercultural, respectarea demnității, toleranței și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, dezvoltarea sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral-civice și promovarea sustenabilității, a respectului pentru mediul înconjurător natural, social și cultural».”

Rezultate? Profesori pasionaţi şi competenţi, absolvenţi de teatru cu posibilităţi crescute de angajare, liceeni care vor descoperi un întreg univers, şi în ei, şi în afara lor, creşterea consumului cultural. Gata! Exerciţiu rezolvat.

Luana Popa