Pe pereţi

Ce cauți într-un spectacol când mergi la unul? Sau altfel, de ce mergi la un spectacol? Datorită unei recomandări? Ai citit de el de bine? Pentru premieră? Pentru că nu ai mai fost la teatrul / sala / locația respectivă? Pentru text? Pentru artiști? Pentru noua distribuție? Pentru bifă? Pentru experiență? Pentru concept? Pentru discuția de după cu prietenii? Ai prieteni care merg la teatru?!

Eu personal, constat tot mai mult că viața și activitatea mea sunt tot mai asimetrice cu aspirațiile și nevoile mele. Sau, cum ar șopti o minte poetă, „Trupul nu e contemporan cu sinele său”. Dar cum evadezi din timpul trupului tău pentru a te sincroniza puțin mai mult cu cel al sinelui tău?

Miercuri seara este greu. Este mijlocul săptămânii. Aproape nimic din ce trebuia rezolvat deja nu s-a rezolvat, o mie de lucruri noi neprevăzute reclamă ore suplimentare, mai ai o ședință online la 19.00 și realizezi că acasă nu ai pâine. „Am rămas să trăiesc în locul în care m-am sărutat pe gură cu temerile mele.” Și nici măcar nu ai verticalitatea să îți recunoști regretele. Orizontul tău este week-end-ul. Atât.

Dar dacă s-ar inventa o capsulă în care să fugi de la birou, să te ascunzi în întuneric, să dai drumul stelelor, să privești cerul și să asculți spiriduși care știu să spună ce tu nu ai curajul, capacitatea sau nebunia să gândești? Să privești trei alter ego-uri susurând incantații poetice care să te curețe de frustrare și neputință, până reușești necesarul „pact de toleranță între mine și mine.” Arta ca terapie?

O capsulă imagine a orașului. Care să te înconjoare, care să te cuprindă, care să te conțină, care să te ferece sau protejeze, precum în fiecare oră a fiecărei zile. Și deasupra cerul, semiobscur, pregătit să evadeze în noapte, precum tu anticipezi cu nerăbdare evadarea în sine. Și noaptea ar veni și cerul s-ar acoperi cu stele și în fața ochilor, în crepuscul, te-ai privi pe tine, în combinezon septic, protejându-te de ceilalți tine și dând glas la tot felul de frânturi de umanitate. Și, deasupra acestor fantomatice tu, o reprezentare a ceea ce ți-ar plăcea să fie mintea ta – un mecanism complex capabil să proiecteze aștri. Patru personaje și cu tine cinci. „Prefer să-mi întind mințile peste pereți. De aici îmi trag aerul. Aici se adună oamenii.”

„Circumstanțe comune pentru stări extraterestre. ” Și apoi se va face lumină din nou. Lumina dimineții, după o noapte la povești cu voci capabile să „domesticească ignoranța”.  Și totul să dureze doar o oră. Pentru că, fără glumă, la 19.00 ai o chestie online la birou.

Ar fi ca și cum ți-ai dori ca Suceava să aibă un loc privilegiat, un portal către cosmos în zona centrală a orașului, ca să nu trebuiască să mergi cu mașina, sau, dacă mergi, să găsești loc de parcare la Kaufland, de exemplu. Și în acest portal să găsești o astfel de capsulă care să aclimatizeze magic timpul corpului tău cu timpul sinelui tău. Și să știi și când e activă capsula, pentru a-ți organiza programul în așa fel încât să prinzi ora magică în care „îți simți sângele vibrând. Arterele astea sunt de pe altă lume.”

Ar fi ca și cum ai vrea ca Observatorul Astronomic din Suceava, clădirea la care am fost toți cu școala în copilăria noastră, pe lângă care unii trec zilnic în drum spre Piața mică, să se transforme într-un portal personal către cer. E adevărat că ar trebui ca fiecare oraș mare să aibă o astfel de clădire, care să învețe oamenii de mici că cerul poate fi văzut pe tavan. Noi suntem norocoși. Și ar fi ca și cum ai prinde bilet la spectacolul Cosmic, regizat de Cosmin Panaite pe texte Light of Ink la Fabulinus, trupa de teatru studențesc a USV. Ați mai auzit de el? Nu? Da, este cel de la Observatorul Astronomic . Un spectacol întrerupt de pandemie și reluat acum. A fost creat și se joacă doar la Observatorul Astronomic, în sala în care poți cere stele și stele ți se vor da cu nemiluita. Cu o nouă distribuție, Luminița Andruh, Gabriela Opria și Ioana Ștempel. Trei prezențe discrete, dar ferme, a căror voci te pot media ție însuți. Artere ale poeziei care se revarsă terapeutic. În întunericul luminat doar de stele de la Observatorul Astronomic și-a găsit Casa de poezie Light of Ink (Lumina cernelii, Lumina din cerneală n.a.) poate cea mai sugestivă manifestare a metaforei din nume.

Sunteți conștienți că totul trebuie să rămână între noi. Am ezitat, dar o spun totuși, șoptit. Chiar s-a reluat incantația Cosmic și Suceava chiar are singura sală din țară în care te poți scufunda în întuneric deplin pentru a ți se oferi cerul. Dar nu spuneți decât celor care credeți că merită. Am făcut un calcul magic și cred în energia lui. Proiectorul de stele poate aduce pe cer în jur de 6000 de corpuri cerești. Ceea ce nu poate însemna decât că aproximativ 6000 de oameni vor putea vedea spectacolul. Pare mult, dar nu e. Așa că aveți grijă cu cine împărtășiți acest fenomen. „Oamenii normali n-au descoperit așa ceva. Probabil n-au timp din cauza normalității.”

Dinel Dumitru Teodorescu

Cosmic, pe texte Light of Ink, Regia Cosmin Panaite, Muzeograf Operator Cezar Leşanu, cu Luminiţa Andruh, Gabriela Opria, Ioana Ştempel. Următoarea reprezentaţie: 04 Martie 2025, la Observatorul Astronomic şi Planetariul USV, Universităţii 13A, Suceava