Din nou Cultura
Ministerul Culturii a publicat pe 27 februarie anunţul prin care supune dezbaterii publice proiectul de Ordonanță de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură.
„În conformitate cu dispoziţiile alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, propunerile și observațiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii, pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Culturii, B-dul Unirii nr. 22, sector 3, București, pe fax, la nr. 021/222.85.43 sau la adresa de e-mail, transparenta.decizionala@cultura.ro până la data 30.03.2025, prin completarea Formularului pentru colectarea de propuneri și observații.”
Acest demers pune din nou sub lupă cultura din România. Nu e prima oară când discutăm despre faptul că România nu are o strategie culturală asumată la nivel de ţară. În lipsa unei strategii culturale, planurile strategice instituţionale ale Ministerului Culturii funcţionează atât ca documente care reglementează activitatea instituţiei, cât şi ca documente care reglementează (minimal) domeniul cultural în sensul de direcţii, priorităţi şi obiective strategice pe termen scurt, mediu şi lung. În Planul Strategic Instituţional 2021-2024 pentru Ministerul Culturii apare stipulată necesitatea unui document strategic care, asumat de Guvern şi de toţi factorii relevanţi, să fie baza de construcţie coerentă şi sustenabilă a domeniului cultural.
„Un element important care va sprijini Ministerul Culturii pentru a-și pune în aplicare rolul și atribuțiile cu privire la gestionarea sectorului cultural în România vizează elaborarea unei strategii în domeniul culturii pe termen mediu și lung. În prezent, sectorul cultural din România nu are un document strategic asumat la nivel guvernamental care să poată constitui baza întregului sistem de planificare culturală la nivel național, capabil să ofere coerență, continuitate și care să permită fundamentarea documentelor strategice cu caracter național, județean și local, precum și a documentațiilor operaționale pentru programe și proiecte finanțate din fonduri publice. De aceea, este nevoie să fie optimizate procesele decizionale, asigurată coerența și o viziune comună în sectorul cultural prin elaborarea unui document strategic național care să fie asumat de către Guvern și toți factorii relevanți, care să traseze prioritățile, obiectivele și țintele pe termen mediu și lung în domeniul culturii.” (Plan Strategic Instituțional 2021-2024 pentru Ministerul Culturii, p. 17).
Din analiza obiectivelor, programelor şi măsurilor ce se regăsesc în Planurile Strategice Instituţionale ale Ministerului Culturii reiese că acestea doar asigură supravieţuirea instituţiilor din subordine şi nu acoperă nevoia unei strategii culturale care să identifice, să prioritizeze şi să dezvolte instrumente pentru dezvoltarea domeniului cultural.
Este important ca viziunea asupra dezvoltării domeniului cultural să fie văzută ca parte din mecanism şi parte dintr-o strategie în care domeniile de acţiune sunt interconectate şi la nivel de educaţie, economie, legislaţie şi nu o insulă în care din când în când se mai aruncă câte o sumă simbolică cât să nu se scufunde de tot. Nu mai vorbim de tăierile bugetare care aproape de fiecare dată încep de la Cultură, pentru că, nu-i aşa?, acolo e salvarea financiară. Teatrul absurdului reinterpretat administrativ şi la nivel naţional, şi regional, şi local. Că dacă strategie naţională nu e, nici locală n-avem.
Mai puţin cele câteva oraşe care au concurat pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Ele au. Capitală Culturală Europeană am avut. Cultură ce ne mai trebuie?
Revenind la ordonanţele noastre şi la realitatea care e subliniată chiar şi în nota de fundamentare a acestui ultim demers legislativ care priveşte cultura şi instituţiile culturale, un cadru legislativ coerent şi stabil nu poate fi construit prin alterarea la nesfârşit, în pripă, ordonanţă de urgenţă după ordonanţă de urgenţă. „Cu timpul, reglementările cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 au suferit o serie de modificări, în special prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2013 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 189/2008, cât şi prin Legea nr. 185/2014 pentru aprobarea O.U.G. nr. 68/2013.” Cu ce ajută o nouă ordonanţă de urgenţă la una deja ciuruită de cele anterioare? De ce e urgentă modificarea, de exemplu, a condiţiilor referitoare la studiile pe care trebuie să le aibă candidaţii care doresc să participe la concursurile de management al unei instituţii culturale, prin extinderea lor, spre a-i include pe cei cu studii de licenţă economice şi juridice, dar nu şi pe cei cu studii postuniversitare în domeniul cultural. Ce anume justifică urgenţa acestui detaliu şi cum ajută asta un domeniu care nu este reglementat şi protejat de o strategie culturală? Care e plusvaloarea pe care o poate aduce un potenţial manager cu experienţă de 2 ani în orice instituţie publică, dar care nu cunoaşte şi nu are nici un fel de experienţă şi nici studii în domeniul cultural, cel în care urmează să conducă instituţia? Cum vor arăta bunurile culturale produse de aceste instituţii culturale conduse de manageri care nu au nici o legătură cu domeniul cultural? Care va mai fi rolul acestor instituţii culturale? Cum va fi influenţat consumul cultural? Cum va afecta asta oamenii? De ce este Cultura tratată ca această Cenuşăreasă pe care o abuzăm continuu şi în diferite forme? Cum poţi dezvolta un domeniu cultural dacă îl privezi de profesionişti şi expertiza acestora?
Este nevoie de o reformă culturală în România. Este nevoie de strategie şi viziune. Este nevoie de legislaţie coerentă care să ofere cadrul de dezvoltare. O ordonanţă de urgenţă în plus nu ajută cu nimic, dimpotrivă, mai pune o piedică pe traseu.
Aşa cum nu ar trebui să încerci să operezi pe cineva pentru că ai vazut tu un documentar despre cum se face sau ai văzut serialele alea cu medici, ar trebui să înţelegem că fiecare domeniu îşi are specialiştii lui şi că simplul fapt că ai fost la un spectacol la teatru, la un concert la filarmonică, sau ai vizitat un muzeu, sau ai împrumutat o carte de la bibliotecă nu te face expert în domeniu. E nevoie de economişti şi jurişti în echipele de management, nu doar în instituţiile culturale. Dar e nevoie de manageri cu competenţă în domeniul de acţiune. Riscul de deprofesionalizare a instituţiilor culturale este mare şi impactul ar fi extrem de negativ pentru o societate care alunecă din criză în criză.
Cultura poate fi un factor de dezvoltare economică, poate deveni sustenabilă, atâta timp cât va ieşi din precaritate, atâta timp cât nu va mai fi tratată ca Cenuşăreasa guvernului. Dar are nevoie ca Zâna Bună să-i dea carnetul de bal şi să-i asigure stabilitate şi cooperare instituţională, un cadru legislativ adecvat, infrastructură, resurse financiare, umane şi logistice, planificare, monitorizare şi evaluare, implicare şi responsabilizare, predictibilitate, aşa ca într-un stat funcţional. Cum bine zice până şi în planurile strategice instituţionale ale ministerului. Şi, dacă i se dă şi cu un pic de viziune, creşte ca Făt Frumos în basme şi-şi găseşte, într-un ritm sustenabil şi durabil, pe termen mediu şi lung, ieşirea din Valea Plângerii.
Teatrul Masca – București și Teatrul Andrei Mureșanu – Sfântu Gheorghe au iniţiat o petiţie pentru respingerea acestei propuneri legislative: „STOP deprofesionalizării culturii românești!”:
„Cerem o reformă reală, nu o ordonanță impusă!
De peste unsprezece ani, guvernările succesive au promis modernizarea legislației privind managementul instituțiilor culturale, dar fără a propune o soluție coerentă. Noua propunere a Ministerului Culturii nu rezolvă problemele reale, ci riscă să adâncească instabilitatea.
Această modificare nu oferă soluții pentru blocajele existente, păstrând interimatele prelungite și lipsa de transparență în organizarea concursurilor. Mai mult, creează incertitudini financiare, slăbește criteriile de selecție pentru manageri și poate duce la transformarea instituțiilor culturale în simple spații gazdă.
Specialiștii din cultură, managerii de instituții, autoritățile și societatea civilă trebuie să fie parte din acest demers, pentru a crea un cadru legislativ care să sprijine și să protejeze cultura, nu să o transforme într-o anexă a administrației.
Solicităm ferm respingerea acestei propuneri legislative și inițierea unui dialog autentic pentru o reformă corectă și durabilă. Cultura României nu poate fi sacrificată prin decizii pripite și nefundamentate!
Semnează această petiție pentru a opri o măsură pripită și a susține o lege corectă pentru cultura românească!”
Luana Popa
