Șotron. Festivalul copilăriei

Azi îți propun să facem o incursiune în copilărie. Mă rog, în Iași, dar am stabilit că în Iași chiar se întâmplă lucruri faine: vezi FILIT, RCW, FITPTI. Deci nu e chiar așa de neimaginat că acolo se poate retrăi și copilăria. Relaxează-te. Perioada asta din viață nu primește fețe și suflete închistate de lucruri neesențiale, precum oboseala programului 8 ore, grija facturilor sau scrierea proiectelor pentru AFCN. Nu te speria, drumul e mai scurt decât crezi, totul ți-e la îndemână. Când ești gata mergem. Ești gata?

Dar acum? Ok, pentru început, trebuie să  urmezi un miros foarte puternic de tei, care se simte de cum cobori din tren. E același care venea din balconul bunicii, acolo unde ea punea planta  la uscat pentru ceai. Căldura de afară potențează oricum mirosul, nu ai cum să-l ratezi. Și ajungi în Copou. Apoi ar trebui să fii atent la un ciripit de păsări. Ăsta e un semn bun. Semn că unde mergem sunt și mai mulți copaci. Și mai mulți tei. Muzică. Și o zarvă la care parcă contribuie sute de copii. Vezi un șotron desenat în diferite culori cu creta pe asfalt și…. Ai ajuns. Am ajuns. E strada Vasile Pogor.

Timp de 2 zile și eu am făcut același traseu fizic și mental până la Șotron. Festivalul copilăriei, unde, după cum spune și numele, se celebrează prin joacă curiozitatea și gândirea ludică a copiilor de toate vârstele.

Muzeul Național al Literaturii Iași împreună cu Asociația „Patrimoniu pentru Comunitate” au  organizat weekendul trecut, 7-9 iunie, ediția cu numărul 11 a festivalului. Altfel spus, de 11 ani, copiii din Iași dar și din împrejurimi au un motiv în plus, au un festival, care să contribuie la fericirea lor. Și pe bună dreptate statisticile ar trebui să confirme asta. Urmând structura unui șotron, care îți oferă posibilitatea de a te muta dintr-o pătrățică în alta, având mereu scopul de a avansa, festivalul încurajează publicul tânăr să experimenteze diverse ateliere, jocuri și activități educative gratuite, cu ajutorul cărora cei mici își pot descoperi sau dezvolta pasiunile. Așa cum sunt întâlnirile cu scriitorii din cadrul Rezidențelor Șotron, un program care sprjină creația contemporană a cărților pentru copii. Ce-i drept, chiar și ca adult e greu să participi la ateliere de lectură alături de scriitoarele Luminița Alexandru, Simona Epure și Oksana Borovets, la un atelier-spectacol în care street artist-ul Pisica Pătrată îți arată cum poate lua viață o carte de benzi desenate, la ateliere de robotică, experimente chimice, mărgelit, pictură pe lemn, teatru, sport, olărit… see more și să nu visezi cu ochii deschiși la o lume infinită de alte posibilități. Și asta sigur nu se datorează doar mirosului de tei, popcorn și de limonadă rece cu socată care există la aproape toate corturile albe din grădina Muzeului „Vasile Pogor”.

Poate trebuie să te revizitezi din când în când în perioada asta a copilăriei, să te întâlnești cu dorințele tale și să te întrebi, ce fac? sunt unde mi-am dorit? trebuie să schimb ceva? E posibil să ajungi la concluzia că ți-ar fi de ajutor să  mai joci câteva ture de Șotron, în Festivalul copilăriei, unde răspunsurile vin spre tine fără să le ceri.

Diana Naherniac

Trei pisici neliniştite în Atelier

DUMITRU DINEL TEODORESCU

Haideţi recunoaşteţi că am scos un titlu interesant. Nu? Infantil eşti tu, mie mi-a plăcut!

Şi acum să vă dau cheile acestui text ermetic pe care sper că v-am instigat să-l citiţi. Vin de la Baia Mare, de la Festivalul de artele spectacolului Atelier, ediţia 30. Da, aţi citit bine, 30. Ce e interesant la acest festival este că nu este legat de un teatru, ci de un om, Radu Macrinici, care, prin Asociația Culturală ATELIER `92, l-a imaginat şi pus în operă la Sf. Gheorghe (această Mecca preponderent maghiară a culturii române, născătoare de bijuterii în artele performative şi unde pare că totul este posibil), iar apoi l-a permutat între Sf Gheorghe, Sighişoara şi Baia Mare, cu Baia Mare câştigătoare la puncte, găzduind jumătate din cele 30 de ediţii. Zic interesant pentru că unui festival curatoriat de un om ar trebui să i se imprime mai bine sau foarte bine viziunea acestuia despre cum trebuie făcute nişte lucruri şi atunci ar deveni, teoretic, mai puţin permeabil la compromis şi festivism de dragul statisticii şi nu al artei.

Eu am fost şi mă mai duc în week-end, dar Luana Popa stă pe toată durata festivalului (07-15 Iunie) la Baia Mare şi ne va spune mai multe. Acum că v-aţi prins despre ce Atelier este vorba, să vă luminez cu restul. Eu scriu aceste rânduri după ce am fost trei zile la Festivalul Atelier. Ha, degeaba vă bucuraţi, trei din titlul nu e de aici, că nu am ajuns eu şi experienţele mele atât de importanţi cât să ne băgăm în titlu. Nu. Trei vine de la Trei.Três.Tria, din ziua a doua (nu am rezistat. Tot infantil? Ştiu :), spectacolul de la Replika, pe text de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, în regia lui Radu Apostol. A fost şi la noi la Suceava în festival. Dacă l-aţi ratat şi la Suceava, unde s-a intrat extrem de greu, fiind sold-out şi l-aţi ratat şi la Baia Mare, atunci nu ştiu ce să mai zic. Câteodată mă întreb cum vă construiţi reperele. Acesta fiind şi un spectacol foarte greu de prins, pentru că este jucat de trei actriţe din ţări diferite, Mihaela Rădescu din România, Evita Papaspyrou din Grecia şi Elsa Valentim din Portugalia şi e oarecum greu, cred eu, să aranjezi astrele pentru a fi toată lumea disponibilă când i se face poftă consumatorului de cultură. Dar sunt convins că cititorii noştri l-au văzut cel puţin o dată, deci atitudinea agresivă este pentru ceilalţi, care, ruşinaţi, vor umbla de acum să caute spectacolul prin festivaluri (dacă îl vor mai prinde pe undeva), să vadă cum problematizează viaţa prin prisma experienţelor proprii trei actriţe născute şi crescute în trei dictaturi diferite. Deci Trei, ziua doi.

Pentru că în prima zi a oricărui festival care se respectă joacă întotdeauna ai noştri, piscile de la Teatrul Municipal Matei Vişniec Suceava. Pisici 2 în prima zi. (Pur şi simplu nu mă pot abţine.) Da, puteţi fi mândri, Suceava este, prin aceste fiinţe talentate şi alintate, mult mai prezentă în mentalul maramureşenilor decât este, să zicem, Baia Mare, pe harta mentală a suceveanului. Astfel că publicul maramureşean a muncit îndelung pentru ca, prin râurile de aplauze, să răspundă vibraţiilor pe care creaturile cântăreţe pe versuri de Fără Zahar le-au trezit în sufletul său.

Ca de obicei după spectacolele Pisici, am văzut vajnici capi de familie, cu o etate si demnitate stabilite prin încruntări de oameni serioşi, miorlăind spre restul familiei, copii cântând şi spectatori care păreau că îşi dau replici din spectacol în maghiară. Fain. Poate la anul vor juca Pisici 1 în a doua zi de Festival Atelier. Şi poate că până la anul Teatrul din Baia Mare va avea reflectoare destule pentru câte pisici poate Suceava arunca în scenă, pentru că, pe alocuri, mi-a părut că observ ratări la lumini. Sigur n-au avut ei destule reflectoare pentru câte vedete avem noi, pentru că la un moment dat aveam impresia că fug luminile aiurea cu dinadins. E adevărat că publicul nu a simţit decât energia turbată pisicească care l-a luat pe sus şi l-a dus tot spectacolul şi ar fi mers cu actorii până la capăt şi pe lumină de lumânări. Dar dacă am folosi totuşi reflectoarele? Doar zic.

Şi am reuşit, în a treia zi (închidem cercul micului nostru joc de cuvinte cu cifre) să văd şi Nelinişte de Ivan Vîrîpaev, montat de Theodor – Cristian Popescu la Teatrul Naţional Tg. Mureş. Nu-i facem cronica, că nu mai e loc, iar la dl. Popescu, care a montat la noi Cum l-am îngropat pe Stalin, de obicei aşteptările îţi sunt răsplătite. Dar trebuie să menţionez spectacolul, pentru că este o experienţă. Iar organizatorii Festivalului au făcut şi experimente, programând la scena mare un spectacol făcut pentru scenă mică. Au făcut practic jocul subtil de marketing al celor de la Tg. Mureş, care au jucat de teaser pentru o sală mare întreagă, ştiind că toţi cei din sală, eu printre ei, vom vrea acum să vedem spectacolul şi în sală mică. Pe principiul că, dacă adaptarea arată aşa bine, cum va arăta el jucat intim, cum a fost conceput ? E ca şi cum ai ieşi îmbătat de energie de la Pisici 2 şi nu poţi să nu te întrebi, dacă nu ai avut deja experienţa, cum ar arăta şi cu luminile cu care a fost conceput ?

Picurând între aceste trei experienţe şi două reprezentaţii (sunt incurabil) ale liceenilor de la Art Spot, dintre care Almost, Maine de John Cariani a fost cu totul delicios, pot spune că, atât cât am participat la Festivalul de artele spectacolului ATELIER, pare că acesta îşi îndeplineşte promisiunea de a aduce o ofertă cât se poate mai variată – teatru dans, teatru spectacol, teatru contemporan, teatru documentar, teatru interactiv, teatru şcoală, teatru stradal etc. – publicului său. Înţelegând că nu diversitatea prea mare a ofertei diluează un festival, ci banda prea largă de oscilaţie a calităţii propunerilor. Şi, cadraţi de profesionişti precum Centrul Replika, Teatrul Municipal Matei Vişniec, Teatrul Naţional Tg Mureş, Teatrul Municipal Baia Mare, tinerii de la Art Spot nu numai că au menţinut nivelul calitativ, dar au strălucit prin versatilitate. Cine ştie, poate îi prindem să îi vedeţi la Festivalul Magic Fest, care va avea loc între 7-15 Iulie la Suceava.

Până atunci, verificaţi oferta Festivalului Atelier şi dacă îşi menţine suflul până sâmbătă, când se încheie. Luaţi-vă acum cazare pe week-end-ul următor în Baia Mare sau prin zonă. E Maramureş. Se mănâncă la fel de bine ca la noi şi gustaţi şi cu teatru. Ne vedem acolo.

Dinel Dumitru Teodorescu