E rău, dar e bine
Suntem la FITS (Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu), ediţia 31, 2024. Şi pentru că e festival de teatru, noi vom începe cu latura sa cea mai nouă şi, din punctul meu de vedere, inovativă, PAV. De teatru avem timp să vorbim, despre asta urmând să auziţi în perioada asta de la toţi jurnaliştii, normali şi culturali. De PAV probabil vor vorbi mai puţini.
PAV – Platforma de Arte Vizuale, invenţie şi proiect al lui Dan Perjovschi, susţinut de parteneriatul cu FITS, este un win-win-win. Cumva dă bine acest triptic de Win, fiind şi la a treia ediţie de PAV în FITS. Pe scurt, ideea este următoarea, aviz festivalurilor de tot felul care caută idei de dezvoltare către alte arte decât cea de predilecţie:
FITS a avut dintotdeauna programate expoziţii de artă vizuală în cadrul si in paralel cu sine, un caleidoscop foarte variat, atât conceptual, cât şi stilistic, valoric şi estetic. Unele de artă de cea mai clasică, în parteneriat şi găzduite de muzeul Bruckental. Altele de artă modernă sau artă plastică metateatrală (precum proiectele noastre Cuvinte întrupate, invitate şi găzduite în FITS) – instalaţii de artă plastică, video, audio, performative, VR, scenografie, legate sau nu de teatru. Multe de fotografie – Focus FITS, expoziţia de fotografie din ediţia din anul precedent a fotografilor oficiali FITS, rămânând una dintre cele mai căutate expoziţii, atât pentru calitatea sa, cât şi pentru faptul că o tot redenumesc şi mută, anul acesta fiind la Centrul de informare turistică a Primăriei Municipiului Sibiu sub numele Remember FITS30. Şi, să nu le uităm, fiind cele mai multe, diferite paviloane, instalaţii sau expoziţii ale sponsorilor festivalului, majoritatea la graniţa dintre artă şi comercial, mai mult advertising şi branding creativ folosind arta ca pretext decât preocupare pentru artă. Mai mult noi vorbind despre artă şi cât de mult o iubim decât artă. Mai mult despre noi brandurile decât despre artă.
Ori bineînţeles că Dan Perjovschi, care, sub numele de Ziarul orizontal, desenează artă verticală de peste 10 ani pe zidul Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu, în corelare cu Iris Ordean, curator, s-au mobilizat să aducă în Epopeea FITS arta contemporană. Folosind platforma FITS, care înseamnă putere organizatorică, public, prestigiu, vizibilitate, PAV propune publicului festivalului şi oraşului artă contemporană curatoriată coerent, consistentă, în parteneriat cu spaţiile expoziţionale de artă independente din Sibiu. Citiţi cu atenţie cap-coadă această frază. Se vede poate modelul cultural şi cel economic din spatele PAV? Bravo. Copiaţi !
Ceea ce ne duce cu povestea la cei trei Win, cum ne place nouă în corporate să spunem.
Win pentru FITS. Festivalul care, în teatru şi spectacologie, ţine România în contemporan, aducând şi conectând contemporaneitatea teatrală mondială cu teatrul românesc, atât la nivel de mental al publicului, cât şi al profesioniştilor.
Şi care începe să cucerească, prin PAV, această dimensiune (a contemporaneităţii) şi la nivel de artă vizuală. Prin PAV, FITS prinde un contur neaşteptat şi la care nu ştiu să aibă concurenţi în ţară – acela al unui festival matur, care propune artă contemporană nu numai ca evenimente secundare ce dau bine în afiş şi care, în mod ipocrit, ar trebui să arate că celor din teatru le pasă de arta colegilor din alte arte, ci ca pe o componentă de sine stătătoare, curatoriată, consistentă şi corelată conceptual cu festivalul. Plusvaloare şi plus de public (pe lângă, bineînţeles, clasicul plus de număr de evenimente programate).
Win pentru arta contemporană. Ca artist contemporan în România şansele tale de expunere sunt oricum undeva spre zero. Nu vă plictisesc. Chestia asta cu artiştii din independent e mult mai frumos şi mai tragi-haios spusă de Catinca Drăgănescu în spectacolul (IN)Dependenţii sau Homo sapiens non urinat in ventum. Vi-l recomand, foarte fain. Reţineţi însă că, a face artă contemporană în România e, până îţi construieşti afară o carieră la nivelul lui Dan şi a Liei Perjovschi, Urinat in ventum. Ei bine, din când în când apar astfel de iniţiative precum PAV, precum RAFT, care te ventilează mental cu puţin aer respirabil şi un strop de speranţă.
Şi win pentru Sibiu. Aici putem despica în două win-uri. Win 3.1 pentru publicul sibian, care, în mod paradoxal, zic artiştii contemporani locali, nu e foarte mare cunoscător de astfel de arte, în ciuda miilor de festivaluri din Sibiu, peste care troneaza FITS. Şi, în mod egal, PAV îşi propune să conecteze – anul acesta tema festivalului fiind Friendship – spaţiile expoziţionale independente ale Sibiului. Aici dimensiunea cea mai importantă a PAV, 3.2 – coagularea unei reţele de agenţi culturali din arta contemporană cu aceleaşi deziderate, idei, preocupări. Conectarea artiştilor, conectarea spaţiilor expoziţionale (toate create de artişti independenţi) într-o reţea adăpostită sub umbrela FITS dă acestor spaţii, măcar o dată pe an, un impuls cu adevărat vital. În sensul că, prin PAV, spaţii expoziţionale independente devin cunoscute Sibiului şi, iată, şi în afara lui, astăzi, acum, tapând un public la care, fără PAV, le-ar fi luat poate ani să ajungă. Ani cărora multe dintre ele nu le-ar fi supravieţuit.
Şi astfel îmi închei pledoaria admirativă, cum altfel dacă nu, ca în artă, plin de invidie. Spaţiile expoziţionale independente din Sibiu sunt, ca peste tot, în spaţii improvizate şi unele impresionează prin estetica precarităţii. Cel mai mic dintre ele (exceptând spaţiul RAFT) are cinci metri pătraţi. Miza este trasul curentului sau construirea unei băi. Dar, enumerându-le, avem Artă Non Stop, Dragoste Space, Mielul Alb, RAFT DKH, Cer deschis Gallery la independenţi şi Centrul Cultural German Sibiu şi Biblioteca Astra la instituţionali.
Şi acum enumeraţi spaţiile expoziţionale de artă contemporană din Suceava.
Dinel Dumitru Teodorescu
